Copilul care a găsit soarele noaptea – Luca di Fulvio (recenzie, Editura RAO)

Este o poveste despre întâmplări din lumi demult apuse în care ura și dragostea, iertarea și răzbunarea, tandrețea și cruzimea, răutatea și bunătatea se împletesc într-un dans drăcesc, violent ce pare a nu avea sfârșit. Este lupta pentru supraviețuire a unui copil și redobândirea identității, este lupta binelui cu răul în care norocul nu stă de cele mai multe ori de partea de care ar trebui să stea.

Are iz de basm cu Feți-Frumoși, Ilene Cosânzene și zmei, povestește despre puritatea și demnitatea sufletească ce se ia la trântă cu lăcomia și cruzimea omenească. Stilul te transpune pe nesimțite în poveste, lumea este construită detaliat, regulile și dogmele vremii exemplificate pe îndelete, personajele sunt construite în antiteză. Avem oameni frumoși și oameni urâți. Avem povești frumoase și pure de dragoste și avem suflete goale ce se zbat în întunericul deșertăciunii. Simți deseori nevoia impetuoasă să dai buzna în poveste și să împarți dreptatea cu pumnii. Suferi, speri și plângi pentru eroi, îți ții răsuflarea în momentele critice și te rogi la fiecare încercare ca totul să iasă așa cum trebuie.

Povestea se desfășoară pe la 1400, undeva, într-un colț de lume la poalele munților. Pentru cei ce trăiesc pe aceste meleaguri viața e orânduită și foarte diferită în funcție de numele și rangul purtat. Lumea e împărțită în șerbi, care lucrează pământul stăpânului, se zbat la limita subzistenței împovărați de biruri grele, dar sunt legați de loc ca niște sclavi și tratați în consecință și stăpâni care se nasc cu drept de viață și de moarte asupra oricui trăiește pe feuda lor. În timp ce cei din urmă primesc totul de-a gata și huzuresc, șerbii sunt doar animale de muncă pe pământul celorlalți, la bunul plac al toanelor și al caracterului acestora.

Ideea cărții nu este nemaiîntâlnită, din contră, dar nu m-a deranjat deloc. Marcus, fiul principelui local, este obligat să privească cum viața cu care a fost obișnuit dispare sub sabia seniorului vecin și avid de putere. O bandă de mercenari atacă castelul tatălui său, iar băiatul, ascuns și îngrozit de frică, privește cum toată familia îi este ucisă cu brutalitate. Castelul este incendiat iar el, mai mult mort decât viu, este salvat de o fetiță ce trăia împreună cu mama sa pe domeniul tatălui său.

Cu pași mici, la început slab și fără direcție, dar ghidat și ajutat de oameni săraci material și bogați sufletește, Marcus își caută adevărul, dreptatea și răzbunarea.

Resimțind zilnic pe propria piele cruzimea și răutatea seniorului ce i-a uzurpat locul de drept, copilul înspăimântat crește și se transformă într-un bărbat puternic și hotărât să schimbe soarta oamenilor lângă care destinul l-a aruncat și pe care a ajuns să-i înțeleagă, să-i iubească și să-i considere ca fiind propria familie.

De la deznădejde și întuneric, Marcus, călăuzit de iubire ce are puterea de a lumina și cel mai întunecat și pierdut suflet, își regăsește speranța și învață să-și poarte bătăliile.

O să-mi permit să fac și o comparație, probabil neinspirată dar sinceră, și o să mărturisesc că citind povestea mi-am adus aminte oarecum de Aleasa Dragonului, punctând faptul că prima este varianta bună și net superioară celei de-a doua, rolul dragonului fiind luat de un zmeu de om, dar ambii inspirându-mi aceeași nevoie impetuoasă de a le da o mamă de bătaie soră cu moartea.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s