Absalom, Absalom! – William Faulkner (recenzie, Editura Art)

Sau cronica unui zeu păgân

Nu sunt în măsură să fac analiză pe text la cărțile unor clasici recunoscuți de întreaga lume. Dar asta doar în cazul în care nu-s pe gustul meu din cauză că sunt absurdă. Când mă încântă, cred că îmi pot rezerva dreptul să-i ridic în slăvi și să bat câmpii în stilul meu mărunt și necunoscut.

Titlul a fost lucrul care mi-a plăcut cel mai puțin deoarece personajul pe care-l întruchipează e veriga slabă a lanțului. E doar glonțul mânuit și tras de alții, condamnat de la începutul vieții să sufere, să cunoască eșecul și să tragă pentru păcatele altora, indoctrinat de prejudecăți, înăbușit de dominația tatălui și educat de o mamă fără viziune și intelect. N-are nicio șansă în lupta în care destinul îl aruncă fără voie contra celor mult prea puternici pentru el.

Sunt la prima întâlnire cu Faulkner. Și simt că mă sufoc de plăcere. Îți dă senzația că nu dă doi bani pe ce înțelegi, nu-l interesează să fie înțeles, plăcut, aprobat sau acceptat. Scrie frenetic ca un Dumnezeu absolut. Și îl citești ca și cum chiar asta ar fi. N-are niciun fel de intenție să-ți ușureze lectura, nu scrie pentru tine, dar îți captează toată atenția. E ca un joc al nervilor gen până unde o să mă urmărești?Te simți în stare să te ții după mine? Când o să crezi că încalc orice limită? Unde o să te oprești? Ce-o să fie prea mult?

E saga unei familii prinsă în vâltoarea schimbărilor provocate de Războiul Civil din America dar și în propria tragedie condiționată de vremuri tulburi, nevoi și sărăcie, este despre supraviețuitori și oameni puternici care nu s-au lăsat influențați de prejudecăți, care nu și-au dorit să facă parte din turmă și și-au urmat visul fără să ia în considerație noțiunea de păcat și vină. Schimbarea însemna în acele vremuri violență și sânge, nu putea fi evitată și cei slabi nu erau meniți să-i supraviețuiască. Este despre clădirea unei națiuni pe cenușa celor căzuți. Este o carte a tabuurilor, a îndrăznelii, a păgânismului, a instinctului aduse la rang de stil și doctrină ce înăbușă decența și onoarea. Este jocul puterii pus în slujba supraviețuirii. Înfrângerea Sudului pare un blestem, dar și o ispășire.

Poate n-ar trebui să spun asta pentru că Thomas Sutpen nu e un exemplu pozitiv, dar are toată admirația mea pentru forța și ambiția lui. Un om ca o stâncă, ce se mișcă cu violența unui tăvălug, care n-a dobândit nimic pe calea cea bună sau aprobată de societate, dar scopul scuză mijloacele și faptul că a reușit să facă ce și-a propus înclină balanța în favoarea lui, cel puțin din punctul meu de vedere. Nu am fost de acord cu niciuna dintre deciziile lui, nici cu modul în care le-a pus în aplicare, nu mi-aș dori să trăiesc în apropierea unui astfel de om, dar și-a atins scopul și asta e de admirat.

E incontestabil personajul negativ, malefic și găunos până-n măduva oaselor, interesat doar de propriul confort, mânat doar de ambiție, orbit de putere și avere, un om ce a călcat pe cadavrele propriilor copii și totuși eu l-am admirat și invidiat pentru că nu s-a lăsat doborât sau întors din drum de nimic. Mi-a plăcut mai ales dezinteresul și indiferența totală față de ceea ce ar fi putut lumea să creadă sau să spună despre el. Dar Sutpen e răutatea în persoană, e neîmblânzit și sălbatic, e avid de putere și nu cunoaște loialitatea sau fidelitatea, e un păgân ce se crede Dumnezeu. Un om pe care nici măcar bătrânețea nu l-a înfrânt. Un om ce a insuflat doar oroare, dispreț, indignare și spaimă. Un om pe care, așa cum a spus Wash, călăul lui, dar în același timp cel care l-a urmat și admirat ca un câine: „de omorat poate că te-au omorât, da’ nu te-au avut încă, nu?”

Cartea atinge multe subiecte sensibile și le întoarce pe toate părțile într-o analiză psihologică de excepție. Explică detaliat atât motivele cât și consecințele celui mai neînsemnat gest din toate unghiurile posibile sau imposibile. Pune pe tapet toate stările pe care personajele le-ar fi putut simți în timpul desfășurării evenimentelor. Apare problema incestului, a ambiției, a segregării, a războiului, a inferiorității femeii, a legilor absurde ale vremii; caută valorile familiale și le pune în balanță cu nevoia de putere și dominație, ia la bani mărunți dragostea frățească și o pune pe același calapod cu discriminarea rasială, vorbește de așteptări, frustrări și răzbunări, pune pe umerii copiilor plata păcatelor părinților. Cotrobăie în psihicul uman și scoate la lumina cele mai mari temeri și cele mai josnice dorințe.

Dar trecutul te ajunge din urmă oricât ai încerca să scapi sau să fugi, oriunde ai încerca să te ascunzi. Legea compensației nu iartă pe nimeni. Oricât ai încerca să-ți fortifici ziduri care să te protejeze de furia celor abandonați sau trădați, nimic nu te poate scapă.

Și ce sacrifici când trecutul te ajunge din urmă? Cum îndrepți o greșeală? Făcând altă greșeală? Care e limita imoralității umane? Există? De ce te consideri mai important decât alții, decât propria familie? De ce-s mândria și orgoliul tău mai importante decât sufletul celor pe care ar trebui să-i protejezi? De câte ori ești în stare să te ridici și s-o iei de la capăt? Oare nu e un semn că umanitatea ta a murit când devii capabil să calci pe cadavre și să mânjesti tot ce atingi uitând de onoare și empatie?

Vei lupta împotriva întregii lumi și împotriva propriului suflet cu toate armele și fără să ții seamă de consecințe pentru a-ți asigura un loc confortabil deasupra tuturor, pentru a nu mai simți vreodată umilința și nimicnicia pe care ai simțit-o odată, copil fiind? Vei lăsa în urmă doar cenușă și lacrimi pentru avere și putere? Vei sacrifica tot pentru a te simți de neatins, pentru a-ți clădi fortăreața în care ura, dezaprobarea, invidia și răzbunarea celorlați să nu ajungă, un loc unde trecutul să nu te recunoască?

Și cine plătește pentru toate păcatele tale? Cu ce-a greșit stirpea ta ca să tragă și să plătească pentru ele? Copii zdrobiți de forța rădăcinilor viciate, de ambiția nemăsurată a unui bărbat ce le-a fost tată doar cu numele. Copii izolați pe o insulă de singurătate, trăind în umbra tatălui acceptat de comunitate din frica, dar evitat cu orice preț. Un om care a dat la schimb onoarea și demnitatea pe putere, un om care l-a ignorat pe D-zeu și a condus oastea Diavolului. Copii care pot ignora legile firii dar nu și forța și indoctrinarea prejudecăților și a cutumelor. Oameni pentru care rasa e mai presus de orice, mai presus de familie și divinitate. Un clan întreg sacrificat pe altarul ambiției unui om.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s