Unul dintre noi – Povestea lui Andreas Breivik și a masacrului din Norvegia de Ånse Seierstad (recenzie, Editura ART)

Nu e ușor să vă povestesc de cartea aceasta, mai ales în perioada asta când se împlinesc patru ani de la tragedia din Colectiv.

Disecția unui măcel

Cum? De ce? Cine a fost de vină? De ce s-a ajuns aici? Ce l-a determinat pe Andreas Breivik să lovească atât de crud în comunitatea norvegiană?

Autoarea pune pe tapet toată povestea fără sentimentalisme, stilul e la obiect, jurnalistic, scurt și concis. Analiza e la scară amplă. Nu se concentrează doar pe viața ucigașului sau a victimelor sale, ci este extinsă pe tot climatul socio-politic norvegian al sfârșitului de sec. XX, mergând până în 2011 când au loc odioasele atentate ce au ca rezultat moartea a 77 de oameni, puse la cale de o singură minte, de unul dintre noi. Nu e o încercare de exonerare a ucigașului, nu e o încercare de a-i găsi scuze sau de a arunca vina, este o expunere obiectivă ce cuprinde toate motivele care l-au determinat să se simtă obligat să acționeze în modul în care a făcut-o, și pune, de asemenea, accent pe neregurile privind funcționarea sistemului antitero și de intervenții în caz de urgență din țară; e o radiografie a nașterii, creșterii și săvârșirii răului, realizată în speranța că pe viitor asemenea tragedii vor putea fi evitate sau înăbușite din fașă. E un semnal de alarmă ce îndeamnă la vigilență și viteză de reacție, la a lua atitudine și a pune lucrurile în mișcare în timp util. E un antrenament pentru norvegienii loviți de atentat, care puși în fața faptului împlinit s-au blocat și au rămas paralizați. Lipsa de reacție n-a ajutat victimele,  din contra, probabil, dacă lucrurile se desfășurau conform planurilor de urgență multe dintre victime ar fi putut fi salvate. Este o reconstituire atentă a faptelor pentru a ști ce trebuie făcut și cum trebuie acționat în astfel de cazuri pentru a minimiza numărul victimelor și pagubele. Pentru că, odată ce termini de citit, realizezi că dacă existau organizare și coordonare, mulți ar fi fost încă în viață. Din păcate, autoritățile Norvegiei au fost prinse pe picior greșit și haosul instalat a ajutat ucigașul să-și pună planul în aplicare nestingherit.

Este analiza psihologică amănunțită a vieții unui minți chinuite ce escaladează de la actele obraznice și răutăcioase ale unui copil neglijat și traumatizat la acțiunile psihotice ale unui individ ce se simte respins și neînțeles de societate la justa lui valoare. Este povestea vieții unui om, un om ca noi, care n-a reușit să-și găsească locul în comunitate. În ziua de 22 iulie 2011, Breivik pune o bombă la sediul Guvernului, după care merge pe insula Utoya, ce găzduia o tabără de vară a aripei de tineret a Partidului Muncitoresc și ucide cu sânge rece 69 de civili, marea majoritate adolescenți între 13 și 18 ani.

Cum ceri dreptate în instanță pentru sora ta ucisă? Și ce fel de dreptate ți s-ar putea face? Cum îți argumentezi pledoaria? Și de ce ai face-o? Cu ce a greșit un copil nevinovat, ucis cu sânge rece? Cum ți-ai putea pune sufletul, deja sfâșiat de durere, pe tavă chiar în fața celui care a ucis-o și care a încercat să te ucidă și pe tine?

Cum depui mărturie uitându-te în ochii monstrului care te-a lăsat paralizat de durere și frică privindu-ți propriul corpul schilodit care se luptă să supraviețuiască, cum îi povestești ce-ai simțit când, pipăindu-ți capul, ți-ai atins creierul?

Îți înveți copilul să fie empatic și bun, de ajutor și să arate compasiune. Îl educi să înțeleagă că și cei buni și cei mai puțini buni merită aceleași șanse de la viață. Și-l pierzi pentru că a făcut ceea ce l-ai învățat, punând în aplicare teoria ta, i-a ajutat pe alții și a ales să rămână ultimul în fața glonțului. Ce gândești? Ce simți? Că ai dat greș ca părinte? Că ai procedat corect? Că propriile sfaturi ți-au nenorocit viața?

Durerea este o călătorie pe care fiecare o parcurge singur.

Pentru cei rămași în urma victimelor fiecare minut este o luptă. Timpul merge mai departe, dar viața s-a oprit. Cum mergi mai departe? Pentru ce mai lupți? Pentru ce mai muncești când copilul tău nu se mai întoarce niciodată? Pentru familiile lor, niciodată nu va fi mai puțin dureros. Dorul și tristețea crește zi după zi. Sentința era definitivă pentru copiii lor: pierduți pentru totdeauna. Durerea era de nesuportat, iar ei erau obligați să se strecoare astfel încât să evite gaura neagră care amenința să-i înghită. Alunecau, se târau, se împiedicau și nu găseau nimic de care să se agațe. Muriseră odată cu copiii lor, acolo pe insulă. Viața acum era doar agonie și gol.

Breivik a fost suspectat de tulburare de personalitate disociativă cu trăsături narcisiste. Viziunea lui de extremă dreaptă nu era psihotică. Aceasta era ideologia după care s-a ghidat și pe care voia s-o împărtășească lumii. Vedea atentatul și crimele ca pe ceva inevitabil, un rău necesar care să atragă atenția și să deschidă drumul revoluției pe care voia s-o pună în mișcare.

A fost suspectat de sindromul Asperger, din cauza dificultății de a înțelege corect semnalele sociale, a incapacității de a se raporta la sentimentele și problemele altora, și de a reuși să fie empatic. A fost toată viața lui de adult politicos și a încercat să nu deranjeze cu nimic buna funcționare a lucrurilor, dar empatia n-o înțelegea, nu putea împărtăși sentimente cu cineva, nu putea menține o relație de lungă durată. Prieteniile erau doar de fațadă și fără profunzime. Întrebarea pe care specialiștii și-o puneau și la care căutau un răspuns era dacă au de-a face cu un monstru sau cu un om doborât de singurătate, frustrare și respingere. Unii credeau că toată această ideologie de care se agăța era doar încercarea lui de a adera la o comunitate, de a fi parte a unui grup. Tragedia Norvegiei și a victimelor era oare și tragedia lui Breivik? Care era verdictul corect și obiectiv: nebun sau terorist capabil să răspundă penal de faptele sale?

Una e să detonezi o bombă și să fugi fără să vezi urmările și cu totul altceva e să mergi pe o insulă și să ucizi sistematic aproape 70 de adolescenți împușcându-i în cap, după ce i-ai doborât, pentru a te asigura că sunt morți, și vorbind despre aceste lucruri detașat și fără a arăta niciun fel de emoție sau vină. Poți ucide mecanic? Pentru că Breivik a recunoscut că doar prima crimă a fost greu de înfăptuit, doar primul glonț a fost greu de tras, la restul n-a mai simțit mustrări de conștiință. Pentru Breivik timpul petrecut pe insulă a fost echivalent aproape cu numărul de crime: un minut = un mort.

Condamnarea lui Breivik la pedeapsa maximă de 21 de ani de detenție cu posibilitate de prelungire la fiecare cinci ani nu le-a adus copiii morți înapoi părinților. Acuzațiile de neglijență sau lipsă de răspundere față de cei ce trebuiau să intervină în forță în caz de scenariu de atac armat nu le-a șters durerea și dorul. Scuzele n-au ajutat cu nimic. Răul fusese înfăptuit, iar ei goliți de visuri și motivația de a merge mai departe.

Am fost impresionată de atitudinea norvegienilor față de persoana ucigașului. Atâta calm, politețe și considerație pentru nevoile unui om care le ucisese copiii mi-e imposibil de înțeles. Mi-e groază să mă gândesc cum l-ar fi linșat românii.  Diferența de mentalitate este de la cer la pământ.

Cartea este, așa cum spune și autoarea, despre o comunitate, despre oameni ce trăiesc, adunați de destin, în același loc, dar provin din medii diferite, au convingeri diferite, tradiții și vieți diferite. Sunt oameni care aparțin Norvegiei, în aceeași măsură în care aparțin și țărilor din care au emigrat. Este despre eșecul integrării și adaptării unui om într-o comunitate, este despre frustrarea de a se simți respins și ura cu care se hotărăște să se răzbune, lovind oamenii printre care a trăit acolo unde îi doare cel mai tare.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s