Despre democrație, cu dor și jale

democracy-mania-logo

Trăim în democrație, facem referendumuri pentru orice, referendumuri ce înghit sute de mii de euro din banii contribuabililor, emitem sute de petiții online ce adună sute de mii de semnături, ieșim la proteste pe vânt, ploaie și frig, mergem la vot în număr din ce în ce mai mare și totuși, rezultatele întârzie să apară. Unde greșim? Care-i păcatul nostru?

Eram destul de mică la revoluție, dar nu atât de mică încât să nu fiu conștientă de impactul trecerii de la un regim totalitar la democrație. Am simțit clar demarcația, din tonul schimbat pe care discutau ai mei între ei: se renunțase la șoapte și priviri dezaprobatoare și se emiteau ipoteze cu glas hotărât și fără teamă. Poate adulții au trăit această schimbare cu mai multă frică pentru ce le va aduce viitorul, poate unii s-au simțit amenințați de această responsabilitate în timp ce alții au fost încântați. Cert e că, din prisma copilului, viața a devenit mai bună, am avut acces la multe lucruri la care nu numai că nu visam, dar de care habar n-aveam că există.

Din păcate cred că noi, ca popor, n-am înțeles sensul democrației așa cum ar fi trebuit. Poate că în momentul în care scapi din lanț e normal să îți dai în petic nițel, să simți nevoia să strângi de toate, cu amândouă mâinile, ca să fii sigur că n-o să mai rabzi vreodată de foame sau de frig, dar nouă ne ia cam mult să ne obișnuim cu noțiunea de libertate de exprimare și gândire. Nici după 30 de ani, democrația n-a reușit să ne responsabilizeze, ci să ne degradeze. Decadență, coruptie, incultură și prost gust, asta strigă țara dacă îi arunci o privire de ansamblu.

Politic, cel puțin, deși mergem la vot la fiecare patru ani, nu putem spune că trăim în democrație. Cu toată multitudinea de partide politice existente, singurul tip de politician întâlnit este cel corupt și iresponsabil sau prea responsabil de creșterea propriei averi. Sunt conștientă că în rarele momente când apare un om corect și hotărât să schimbe ceva, e repede anihilat de cloaca generală în care este nevoit să se scalde.

Mai există și comoditatea, specifică românului, de a arunca vina în cârca altuia, de a găsi țap ispășitor; indiferent dacă acest aruncat de gunoi în ograda vecinului ți-e de ajutor sau ba, poți oricând spune că nu tu, ci oricine altcineva a fost de vină. Acesta din păcate nu e un mod de a soluționa problemele. Rămân deschise ca niște răni ce nu se vindecă niciodată. Și apoi, dacă nu-s eu de vină, de ce să îndrept tot eu lucrurile? Așa picăm din lac în puț, problemele apar și noi facem slalom printre ele pentru că nu-s generate de noi. Dar îngropate, uitate fără rezolvare, ne afectează, ne îngreunează viața, încetinesc dezvoltarea, stagnăm și totuși continuăm să ne comportăm ca și când am avea ochelari de cal, ca și când nu ne privește și nu ne afectează. E un fel de lasă-mă să te las, pe asta se bazează democrația noastră!

În orice domeniu ne-am arunca ochii, găsim incompetență și corupție, dezinteres și indolență. Strigăm în gura mare că vrem o țară ca afară! Dar cum ar trebui să facem rost de ea? Hai s-o importăm, fraților! Fiecare vrea câte ceva. Dar nimeni nu ridică un deget fără beneficii personale. Expresia “dar mie ce-mi iese?” a ajuns cap de afiș și culmea e că nici măcar nu ne e jenă cu ea.

Avem cea mai mică rată a natalității;

Avem cel mai prost sistem medical;

Avem cea mai proastă infrastructură;

Avem nevoie de ajutoare de la UE, nu toți, e adevărat, „doar” 17% dintre noi;

Avem cei mai mulți angajați cu salarii mici, după bulgari, ce-i drept;

Avem unul dintre cele mai lente ritmuri de dezvoltare economică, altfel spus ne mișcăm ca melcul;

Avem loc fruntaș în topul corupției mondiale, din cauza buzunarelor fără fund;

Avem una dintre cele mai poluate țări ale Europei, dar tăiem pădurile în draci;

Avem locul 1 la mortalitatea infantilă, dar și așa suntem prea mulți;

Dar deținem recordul la operații estetice, doar trebuie să ne promovăm prostia într-un fel.

Avem…de toate, dom’le! Nu știu de ce ne plângem!

Reversul democrației nu este neapărat dictatura sau tirania. Poate fi și iluzia democrației. Iar noi o trăim de 30 de ani. După atâtea nenorociri și tragedii cauzate de incompetență și nepăsare, mă întreb cu teamă de ce eveniment cu urmări tragice ar fi nevoie ca să ne hotărâm să luăm atitudine.

România este o țară în care problemele nu se termină niciodată. De la migrația fără precedent a populaţiei către ţările dezvoltate, sărăcia unui important segment de populaţie, furt la nivel înalt, abuz de putere, fraudă, corupție, ce ne îngroapă de fapt e incultura. Da, incultura generează monștri. De aceea trebuie să insistăm pe perfecționarea sistemului de educație, pentru că mentalitatea noii generații e singura noastră salvare. Vechea generație e, în mare majoritate, prea închistată și prea plină de prejudecăți  pentru a mai spera să schimbăm ceva. Ca fapt divers, știați că o statistică recentă spune că 67% din populația țării n-a fost niciodată la o piesă de teatru?

Probabil singura concluzie e că democrația nu ni se potrivește. Nu încă, cel puțin! Poate generația copiilor noștri va găsi calea de succes și va reuși să pună în mișcare această zeiță a libertății care ne ignoră și nu ripostează, în timp ce noi ne batem joc de ea. Dar adevărul este că democrația necesită grijă, responsabilitate, interes, disciplină și logică iar noi, stresați de grija zilei de mâine, nu mai avem răbdare și nici timp pentru aceste lucruri.

flagCe-mi doresc? Îmi doresc multe, dar știu că e posibil ca eu să nu le mai prind. Cu toate acestea sper, pentru copilul meu. Vreau să trăiască într-o țară mândră, verde și curată. O țară în care grija zilei de mâine să fie uitată. O țară în care să poți să zâmbești fără motiv, în care să-ți poți permite oarece confort fără să-ți vinzi rinichii, o țară cu muzică bună, cu biblioteci, cu case memoriale renovate, cu muzee impresionante. Renunț la o catedrală de milioane de euro care să-mi pregătească sufletul pentru lumea de dincolo. Vreau întâi să-mi trăiesc viața de aici, până dincolo mai e. Renunț la posturi de televiziune care, în loc să culturalizeze și să destupe mintea, mă intoxică arătându-mi interlopi, maneliști și femei de plastic fără creier. Renunț să asist la promovarea de cocalari și pițipoance și aleg să merg la teatru sau să citesc o carte. Renunț să tac la defrișarea pădurilor și aleg să ies la o acțiune voluntară de plantare a lor. Aleg o țară în care să nu-mi fie frică să-mi las copilul să iasă singur pe stradă sau să stau cu teamă până se întoarce dintr-un club. Cred cu tărie că salvarea țării e în mâinile generației noi, care pare mai echilibrată și mai hotărâtă să-și schimbe soarta. Îmi doresc ca ei să aleagă să aibă mai multă minte și nu mai mulți bani. Pentru că unde nu-i cap, vai de picioare!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019 – Proba 14. Democrația în România, între vis și realitate.


Un gând despre “Despre democrație, cu dor și jale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s