Ale tinereții valuri

În adolescență, moda și stilul sunt influențate de teribilism, de dorința de a fi popular, dar și de dorința de a adera la un grup prin orice mijloace: de la piercing-uri, bocanci militari, decolteuri, jeanși rupți, șamd. La maturitate mergem pe confort și imagine decentă. Diferența este, evident, de la cer la pământ, chiar dacă anumite reminiscențe ale stilului din adolescență se pot întâlni încă și la maturitate. În culoare, în forme, în textura materialului.

Eu am fost oarecum influențată de stilul gothic și iubeam negrul și combinațiile dintre elegant și vulgar. Mă îmbrăcam atât de strâmt încât și acum mă gândesc cum stăteam pe scaun sau cum de am fost atât de norocoasă de nu mi-a pocnit niciodată vreo haină pe mine, să rămân în „dânsul” gol pe stradă. Dar na, baba suferă la frumusețe!

Încă sunt surprinsă că mai am sprâncene, având în vedere cu cât despotism le „stilizam”, de fapt le vandalizam. Au rezistat eroic, sărăcuțele! Nu mă mir, de asemenea, că am un ditamai ridul între ele, deoarece eram veșnic preocupată să stau încruntată, ca să nu creadă lumea că încurajez socializarea. Cu cât mai puțini își permiteau să-mi întrerupă gândurile, cu atât mai bine. Nu că acum aș fi vreun soare radios, dar îmi păstrez o atitudine neutră, fără să înclin nici spre negativism, nici spre pozitivism. Încă n-am reușit să ating gradul acela înalt de socializare care e în stare să facă o conversație de complezență și să arunce zâmbete în stânga și-n dreapta pe stradă. Adevărul e că nu mă ajută nici fața pentru categoria asta de personaj.

Știu că jeansul e o îmbrăcăminte practică și, după spusele mamei, „ține la jeg”, dar am renunțat la jeanși de mulți ani. Sunt incomozi, scorțoși și nu găsesc mai niciodată blugi care să-mi acopere gleznele în totalitate. La adolescenți blugii sunt întotdeauna asociați cu un gen muzical. Adică există blugi pentru rockeri, pentru rapperi, pentru maneliști, pentru punckeri, etc. Muzica este o altă modalitate a adolescenților de a-și exprima personalitatea, emoțiile și trăirile. Deci stilul vestimentar trebuie să se alinieze celui muzical. E un mod de a adera la un anumit grup, de a-ți afișa apartenența la o anumită cultură.

La maturitate nu mai simți nevoia să afișezi această înclinație, deja aceste lucruri devin chestii intime, pe care le împărtășești doar cu prietenii sau într-un cerc restrâns, evitând a fi ostentativ. Noi, adulții, alegem să ne exprimăm personalitatea altfel, nu mai simțim nevoia să ne integrăm neapărat într-o turmă. Suntem mai conștienți cât de diferiți și originali suntem, fiecare-n parte.

66429769_1147037225502845_6483621336563318784_nDar dacă poate la mine nu e așa de evidentă schimbarea, deoarece încă îmi plac rochițele care urmăresc linia corpului, fără să mă simt ca într-un corset. Asta nu mă împiedică, de altfel, să mă încalț în adidași și să port o pereche de colanți cu un pulover și o geantă supradimensionate, când am o zi plină. Dar o să vă spun două vorbe despre schimbarea radicală a soțului meu care, când l-am cunoscut, era rocker înrăit (încă este și nu-mi pare rău), cocheta cu mersul pe motor, cu pantalonii de piele cu ținte în care i se ofileau părul de pe picioare și altele, avea plete și dreaduri și cercei peste tot, brățări până la coate și ghete din care, când ieșea, ieșea și toată lumea din casă. Acum, proaspăt tătic și brusc responsabilizat, și-a pierdut pleata și dreadurile, a păstrat doar doi cercei, își stilizează barba cu placa mea de întins părul (deși n-ar recunoaște asta în ruptul capului), încă poartă blugi rupți dar decenți, prin care nu i se văd părțile rușinoase ale corpului, și tricouri de roacker care totuși nu-ți provoacă voma. La un singur lucru n-am reușit să-l conving să renunțe: la bocanci. Când Ozzy, husky-ul nostru, i-a ros o pereche de bocanci, m-am gândit serios să-l dau undeva în foster, că-mi era teamă că-l găsesc mort prin curte.

Evoluăm, ne schimbăm, ne înțelegem mai bine necesitățile, prețuim mai mult confortul și mai puțin „impresiile” și ne transformăm în adulți cu capul pe umeri. Urmărim decența și normalul, dar trebuie să recunoaștem că din când în când simțim nevoia să ieșim din rutină și să șocăm un pic și atunci întoarcem șifonierul pe dos. Măcar odată pe an, că tot se apropie Halloween-ul, să ne punem poalele-n cap.

Articol scris pentru SuperBlog 2019 – Proba 12. Evoluția stilului vestimentar

 

 

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s