Dorință – Richard Flanagan (recenzie)

Nuvela lui Flanagan are la bază fapte reale pe care autorul le analizează în modul lui profund și elegant, fără a apela la ascunzișuri și fără a încerca să îndulcească povestea.

Sunt două personaje principale. Primul este Charles Dickens, care ajuns la vârsta a două, deziluzionat și deprimat de propria viață, simțindu-se captiv într-o căsnicie ce se destramă, împarțindu-și timpul între scris și actorie, târându-se pe scena vieții purtând într-un buzunar un tată mort și în celălalt o fiică moartă, își regăsește bucuria de a trăi în ochii unei tinere actrițe de 18 ani, ce-i va și deveni amanta și centrul universului în următorii douăzeci de ani.

Al doilea personaj este Mathinna, o băștinașă tasmaniană, adoptată de guvernatorul insulei Flinders, Franklin și de soția acestuia Jane, ce are parte de un sfârșit tragic la numai 17 ani. Mathianna este proiectul eșuat al familiei Franklin. Tot ceea ce ar fi trebuit să fie tabloul unei familii perfecte este mânjit de pasiunea bolnavă a unuia dintre membri și de prejudecățile celuilalt.

Legătura dintre cele două povești este familia Franklin. Franklin, demis din funcția de guvernator, își pierde viața într-o expediție polară, și reputația îi este distrusă, post-mortem, de ziare care-l acuză că, în disperarea cauzată de iadul alb, a recurs la canibalism în încercarea, eșuată de altfel, de a se salva. Soția acestuia, Lady Jane, ce joacă rolul soției devastate și loială, apelează la Dickens pentru a-l exonera de acuzații.

La mijlocul anilor 1800, modul în care erau privite triburile băștinașe din zone îndepărtate și recent colonizate era, în mod barbar și brutal, influențat de discriminare și rasism. Rasa albă era superioară celorlalte fără excepții, iar aborigenii doar niște păgâni primitivi lipsiți de discernământ, decență sau umanitate, și ghidați doar de nevoi.

Întrebarea pe care o propune Flanagan are o plajă largă de dezbatere: Care e granița dintre barbarie și civilizație? Distanța dintre sălbăticie și civilizatie este dată de predominarea dorinței și a instinctului la prima și a rațiunii și educației la cea de-a doua? Înfrânarea dorinței, stăpânirea pornirilor este elementul definitoriu și obligatoriu al omului civilizat?

Cu toții avem pofte și dorințe. Dar numai sălbaticul vrea să și le satisfacă.

Pentru ce trăiește omul? Care e scopul unei vieți? Trăim pentru a face compromisuri, pentru a renunța la visuri și micile plăceri în favoarea clădirii unui viitor perfect, ne agățăm cu disperare de anumite idei uitând ceea ce e important? Renunțăm la scurtele momentele de fericire, și asa puține în viața unui om, în favoarea păstrarii unei imagini aparente a fericirii și a decenței? Trăim pentru ce ar trebui să fim sau pentru a ne bucura de ceea ce ne dorim? Această disciplinare a inimii reprezintă un eșec sau un succes?

Ca de obicei, Flanagan m-a încântat scriind pe sufletul meu.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s