La volanul Honda Civic Type R – Amintiri cu un record de viteză

Se grăbea. O să întârzie din nou. Picioarele i se mișcau mecanic în ritm alert, în cap îi răsuna la nesfârșit, ca o placă stricată, gândul: mișcă-te, încă un avertisment e tot ce-ți lipsește. Halele fabricii erau în cealaltă margine a orașului. Cerul mohorât era încărcat de nori cenușii și grei, care se resimțeau apăsător. Bura. Fata își înfășură brațele strâns în jurul taliei, înaintând agitată, cu bărbia ascunsă-n piept. Simțea frigul înțepător strecurându-se pe sub haina subțire. Până și o vizită la SH-ul din josul străzii, pentru ceva mai călduros, este momentan un lux… gândi deprimată. Trebuia să mai reziste o săptămână până i se virau bănuții pentru ultimele două săptămâni de muncă.

Cincisprezece minute de mers pe jos până la lucru. Vara era plăcut, dar toamna se instalase capricioasă, câinoasă și umedă, iar fata nu mai găsea nimic plăcut, de ceva timp.

Peste drum de porțile fabricii, doi alpiniști utilitari, agățați în chingi, se chinuiau să prindă un banner publicitar pe un panou. Vântul își bătea joc de ei. Dar ei insistau. Fata privi. Ce-i asta? O întrecere, o cursă la care putea participa oricine..

unnamed

Noul model Honda Civic Type R, o cursă pentru doborârea recordului de viteză actual. Un tur al celebrului circuit de la Nurburgring, la viteză maximă.

Rămase încremenită în mijlocul trotuarului, așteptând ca bannerul să fie prins, pentru a-și da seama dacă a citit corect. Tot ce vedea deocamdată clar era valoarea marelui premiu, pentru cel ce învingea. Cifrele dansau sub atingerea vântului, ca o Fată Morgana. Doamne, ce de bani! Ar însemna să nu-și mai facă griji pentru chirie, mâncare, haine groase, mult timp de acum încolo. Ar însemna să scape, odată pentru totdeauna, de cloaca mizerabilă pe care ea și ai ei o numeau acasă.

*****

Vedea linia de start. Ochii i se strânseră ajungând la dimensiunile unor fante subțiri. Simțea tensiunea în fiecare mușchi, picioarele îi erau încremenite pe pedale, mâna pe schimbător.

 – Poți s-o faci. Știu că poți. Golește-ți mintea. Tot ce trebuie să vezi e șoseaua din fața ta. Concentrează-te. Nu risca inutil. Nu te juca! Nu provoca pericolul!

 – Da, sigur, tată! Știu că-i o cursă periculoasă și nebunească, dar nici viața nu-i o plimbare prin parc!

Vocea tatălui ei, aspră și joasă, îi stabiliza presiunea pe care-o simțea mocnind în ceafă.  Tatăl ei, primul ei instructor auto, omul care i-a așezat prima dată mâinile pe volanul camionetei lui vechi și scorojite, la 15 ani, pe un drum desfundat din spatele casei, ce se pierdea în pădure. Singurul om care i-a înțeles pasiunea, i-a dezvăluit toate secretele pe care le știa legate de motoare și condus la limită, care i-a explicat toate pericolele posibile și imposibile peste care ar putea da pe șosele.

Își dădu seama că uitase să respire. Expiră zgomotos și-l mai privi o dată. Avea nevoie să-l știe acolo, în dreapta ei. Asta era șansa ei la o viață mai bună. Putea să facă asta, putea, pentru că-l avea de partea ei pe singurul și cel mai bun erou pe care-l întâlnise vreodată!

Era o provocare, un test, iubea viteza, trăia pentru adrenalină, simțea mașina ca pe o extensie a propriului trup, își cunoștea limitele și avea de gând să le testeze la capacitate maximă. Nervozitatea ei era singura problemă, mașina era senzațională și știa că n-o va dezamăgi. Trebuia doar să-și țină în frâu tensiunea. Să-și golească mintea și să se concentreze pe dunga neagră și șerpuită a drumului. Încerca să copieze atitudinea hotărâtă și calmă a tatălui. Nu era ușor, moștenise caracterul vulcanic și spontan al mamei.

hhh

Simțea trepidațiile motorului noului model Honda. Știa ce conduce. Văzuse un anunț, în secțiunea oferte Honda, pentru o Honda Civic de vanzare… și prețul o făcuse să amețească. Nici nu-și putea imagina atâția bani la un loc. Iar noul Type R arăta mai bine decât tot ce văzuse până acum la modelele Honda.

hhhh6Era încordată ca un arc. Botul bolidului țâșni în scârțâit de pneuri, lăsând în urmă fum. Tură motorul la maximum și își fixă mâinile mai bine pe volan. Zbura. Auzea vocea tatălui: – Asta-i fata mea! Du-te până la capăt!, îi simțea zâmbetul din spatele tensiunii. Ei doi, o mașină de vis și-un zbor.

*****

Fu împinsă în față de-o îmbrâncitură. Rămăsese în mijlocul trotuarului, mulțimea aluneca pe lângă ea, fără să-i dea importanță. Râul de muncitori se îndrepta grăbit, spre porțile fabricii, fiecare frământat de propriile griji.

– Mișcă, fato! Pentru noi, Civic-ul ăla e un vis, iar visurile nu țin de foame! îi aruncă din mers un bărbat trecut de prima tinerețe, îmbrăcat într-o salopetă jegoasă și uzată. Lucrase lângă el cot la cot, zi de zi în ultimul an, la linia de producție.

Ridică iar privirea spre banner. Cei doi băieți reușiseră să învingă vântul. Acum, acesta se unduia provocator deasupra străzii mizere. Realitatea o lovi dureros și brusc; văzu cu ochii minții silueta mamei zguduită de tuse, încovrigată sub o pătură murdară în patul vechi, ochii sălbăticiți, hămesiți de foame ai surorii mai mici, văzu poiana din pădurea de la marginea orașului, plină de pietre gri, unele mai noi decât altele. Văzu pe una dintre ele numele tatălui și vorbele pe care n-apucase să i le spună, înainte ca el să dispară:

Tu ești singurul meu erou!

 

Articol scris pentru SuperBlog 2019.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s