Fetița pe care au lăsat-o în urmă – Roxanne Veletzos (recenzie, Editura Litera)

Cartea m-a plimbat printr-un București boem și elegant, care începe să decadă odată cu bombardamentele. Tabloul vremii m-a fermecat puțin și mi-a stârnit o nostalgie de neînțeles. Mi-am imaginat lumea bună a capitalei la promenadă pe malurile Dâmboviței sau socializând la dineuri somptuoase. Am văzut cu ochii minții cucoanele, zâmbind reținut și superior, în spatele voaletelor și domnii sprijiniți în baston, pufăind și discutând cu nonșalanță probleme politice. Am simțit mirosul fin de țigară și parfum, am gustat aroma îmbietoare a unui vinars vechi și m-am legănat pe refrenul unei romanțe. Mi-aș fi dorit chiar mai pronunțat tiparul acelei epoci. Dar, în același timp, am simțit și teroarea, frica și lipsurile perioadei de debut a comunismului, am simțit disperarea și declinul unei lumi manierate și pretențioase, prea abrupt si prea violent, am simțit restricțiile și amenințările. M-a întristat lipsa lor de opțiuni și învinuirea exagerată că au trăit pe spatele altora. Modul în care a fost sufocat și ucis un stil frumos și deosebit de viață mi-a părut crud, primitiv și chiar nemeritat. Frumusețea unui București, chiar și bombardat și ruinat, a dispărut total sub o tencuială de noroi și cenușă sovietică, clasa unor oameni îngropată sub incultură, indoctrinare și invidie.

În iarna anului 1941, un cuplu de evrei, speriat de amenințarea Gărzii de Fier și a abia întâmplatului pogrom din București, își abandonează fiica în scara unui bloc, convinși că e cea mai bună soluție să-i asigure salvarea.

Inițial, norocul e de partea fetei, și ajunge să fie adoptată de o familie înstărită de greci cu un nivel ridicat de viață, stabiliți în capitală, dar după perioada zbuciumată a războiului, o altă amenințare își întinde umbra peste destinele familiei Goza: sovieticii și teribila Cortină de Fier le înabușă spiritele și le năruie orice speranță că viața de odinioară ar putea să se întoarcă.

M-a chinuit întrebarea: eu ce aș face într-o situație similară? Aș avea puterea să-mi abandonez copilul, convinsă că o să-i fie mai bine lângă niște străini decât cu mine?

Pe orice față aș întoarce problema, concluzia e una singură: n-aș putea. Oricare ar fi fost alternativa și orice asigurări aș fi primit, n-aș fi putut face un pas, n-aș fi putut închide un ochi, n-aș fi putut respira, știind că l-am lăsat în urmă.

Despina a fost personajul meu preferat. Și-a meritat statutul de mamă, și l-a dorit și s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. A fost mai mult decât o femeie ce a adoptat și a crescut un copil. A fost adevarata mamă a fetei, femeia pentru care nimic n-a fost mai important decât copilul care nu era sânge din sângele ei, dar care i-a redat bucuria de a trăi și sensul vieții.

Povestea de dragoste este un clișeu, și din cauza ei nici Natalia, nici Victor nu m-au convins ca personaje și comportament. Mi-aș fi dorit ca povestea de dragoste să rămână în plan secund și cartea să se concentreze mai mult pe situația țării și contextul istoric.

Inspirată de povestea reală a propriei bunici, autoarea ne înfățișează declinul unei lumi, strivită de bocancul nemilos al sovieticilor, dar lasă loc speranței să renască, demonstrând cât poate îndura spiritul uman, dar și cum găsește întotdeauna resurse să se ridice deasupra nedreptăților destinului.


Un gând despre “Fetița pe care au lăsat-o în urmă – Roxanne Veletzos (recenzie, Editura Litera)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s