Fiicele paznicului

fiice

Războiul şi moartea pot reduce la tăcere si pe cel mai puternic om.

Cartea este un debut şi promite. Are o scriitură caldă şi profundă care parcă curge, te transpune în ambient, auzi valurile muşcând cu furie şi spărgându-se de țărm, îți simți părul răscolit de vânt, vezi lumina farului alunecând pe ape.

Povestea începe în prezent şi este privită prin ochii celor două personaje principale în capitole alternative.  Elizabeth şi Morgan se cunosc în azilul unde prima, ajunsă în iarna vieții, caută liniştea şi îşi cultivă amintirile, iar a doua îşi spală păcatele teribilismului şi revoltei de pe zidurile unde le-a dat culoare.

Elizabeth s-a întors aici, pe țărmul Lacului Superior, aproape de insula unde şi-a trăit cea mai frumoasă parte din viață, unde a întâlnit iubirea, şi pe care a părăsit-o obligat într-un moment de cumpănă, rupând orice legatură cu frații săi. S-a despărțit de tot şi toate pentru a-şi proteja sora. Atât cât a putut. Emily a fost singura care a contat şi ei i-a dedicat întreaga viață.

Ca fiică a paznicului de far, viața n-a fost uşoară, dar a înfruntat-o cu toată tăria şi şi-a potrivit paşii cu ritmul ei haotic. S-a născut pe insula, odată cu sora sa, Emily, şi niciodată nu s-a despărtit de ea. Ele două au fost un întreg de la început până la sfârşit şi nimic n-a putut vreodată să intervină îm relația lor.

S-au înțeles toată viața din priviri, neavând nevoie de vorbe, pe care Emily oricum nu le folosea. Şi-au trăit copilăria izolate, alături de cei doi frați, Peter şi Charlie, iar când aceştia au plecat la şcoală sau în război, ele au rămas, Elizabeth muncind la far şi în gospodărie, Emily hoinărind şi desenând în tăcere, pierdută într-o lume a ei pe care doar Elizabeth o înțelegea.

Unitatea și dragostea frățească a fost sfâșiată când Charlie s-a întors de pe front complet schimbat și secretul tăinuit de părinți a ieșit la lumină. Cumplita tragedie a cărei victimă este Emily nu face decât să înrăutățească și mai tare lucrurile. Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, viața lor se schimbă, iar traiul pe insulă nu mai este o opțiune.

De cealaltă parte, Morgan este orfană, crescută până la zece ani de bunicul său, de la care i-au rămas doar vioara, cântecele și dorul. Morgan a fost plimbată din casă în casă și a tot schimbat asistenți maternali, nereușind să se integreze nicăieri.

Între tânăra rebelă și bătrâna aproape oarbă se naște o legătură stranie și inexplicabilă,  mult mai profundă decât ar vrea vreuna să recunoască. Destinul le-a jucat o festă și le-a așezat față-n față…

Cine e fata asta tânără care cântă aceleași cântece pe care i le cânta iubitul ei în tinerețe? De ce desenele din camera lui Elizabeth seamănă cu cele moștenite de la bunic și i se par așa cunoscute lui Morgan?

Elizabeth se hrăneşte cu amintiri. Amintirile sunt încă proaspete în ciuda vârstei înaintate, singura care începe s-o înşele este vederea, conturul lacului iubit văzut de la fereastra camerei sale este din ce în ce mai vag, până rămâne doar o umbră.

În timpul orelor de muncă voluntară în folosul comunității pe care le prestează în urma vandalizării zidului, Morgan este martoră fără intenție la vizita poliției care o anunță pe Elizabeth că fratele său, Charlie, este dat dispărut după ce vasul său a fost găsit eşuat în apropierea unui țărm. Odată cu această veste, primeşte şi câteva jurnale vechi recuperate de pe vas pe care le recunoaşte ca fiind ale propriului său tată.

Profitând de ghinionul fetei, dar şi de curiozitatea acesteia, Elizabeth reuşeşte s-o convingă să-i citească jurnalele. Întotdeauna a suspectat ceva în legătură cu nașterea lor, și speră ca, citind jurnalele tatălui său, să elucideze misterul și să scape de bănuielile care îi bântuie gândurile. Dar, ghinionul n-o ocolește, și deși jurnalele încep în 1917 și duc povestea până în 1939, partea cea mai importantă, cea care o interesa (1924-1929, perioada primilor ei ani în lume) lipsește.

light

Elizabeth a fost frământată de două întrebări toată viața.

Al cui este mormântul ce-i poartă numele, găsit în copilarie pe o insulă din apropierea farului și de ce mama ei era convinsă că ar fi fost mai bine ca Emily să fi murit de mică? Știe că Charlie a dezlegat misterul de când trăiau pe insulă, dar a preferat să nu-i spună nimic, iar ea nu a înțeles niciodată ce ar fi putut să-l determine să-și schimbe atitudinea față de ea și dragostea pentru Emily.

Desenele bătrânei o fascinează pe Morgan la fel de tare ca povestea din jurnale. Ceva din trecutul ei pare a proveni și a se potrivi în trecutul lui Elizabeth. Simte că au ceva în comun. Dar ce? Și cum e posibil? De unde știa bunicul ei cântecele de care-și amintește Elizabeth cu atâta nostalgie și dor?

Ce legătură misterioasă există între ea și Elizabeth? Și care este adevărata lor identitate?

Fear can turn to anger so quickly; she is afraid of what life can bring and mad at the world because of it.

Morgan și Elizabeth deapană povestea veche de 80 de ani, una citind din jurnal, iar alta din memorie. Piesele puzzle-lui se așază și adevărul teribil iese la suprafață. Dar sunt ele în stare să-l audă și, mai ales, să-l accepte?

Deși ideea nu este originală, povestea este frumoasă, o poveste despre loialitate, devotament și sacrificiu, despre legături de sânge, dar și legături speciale care se formează de-a lungul unei vieți. Este despre regăsirea identității și a rădăcinilor, dar și despre trădare, pierdere și furie.

Autor: Jean E. Pendziwol

An aparitie: 2019

Editura: RAO

Nr pagini: 336

Nota mea: 8/10

 

Reclame

2 gânduri despre “Fiicele paznicului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s