Top trei cărți supraevaluate citite în 2018

Bineînțeles că dezamăgirile mele literare din 2018 nu s-au rezumat doar la cărțile din acest top. Au mai existat şi alte cărți care nu s-au mulat pe gustul meu, dar la acestea trei am plecat la drum cu mari aşteptări deoarece tot le-am întâlnit recomandate şi lăudate prin mediul online.

#1 Spune-mi cine sunt

de Julia Navarro

Recunosc că am citit cartea împinsă de la spate de părerile favorabile auzite pe ici-colo şi eram foarte curioasă în legatură cu ea. Dar nu a fost ce mă aşteptam sau poate sunt eu prea pretențioasă.

Povestea ar fi avut şanse să fie captivantă dacă povestitorul ar fi fost Amelia, din păcate, autoarea a optat pentru altceva. De asemenea, în prima parte, şi aici vorbesc de primele vreo 400 de pagini, ritmul este dezlânat, situațiile repetitive şi suspanul aproape inexistent. După aceea capătă ceva ritm şi contur, dar tot are multe lucruri care o defavorizează.

În primul rând sunt personajele: atât eroina, Amelia (de fapt, o antieroină, după părerea mea), cât şi strănepotul, detectivul-jurnalist, sunt antipatici şi, parcă voit, construiți pentru a fi detestați şi judecați.

Strănepotul este o persoană adultă, legată strâns de fustele maică-sii şi împins încoace şi încolo, ca o frunză-n vânt de diverse personaje ce se perindă prin carte. Iar pe Amelia n-am înțeles-o şi n-am găsit nici o scuză pentru acțiunile sale. Mi-a părut egoistă, imatură, naivă, nehotărâtă şi uşuratică. Am văzut prin online că este comparată cu Scarlett O’Hara. Nici n-o să iau în calcul această variantă. Consider că acest gen de comparație îmi jigneşte personajul preferat.

După aceea e modul în care este spusă povestea, de persoane de vârste matusalemice, cu o memorie fantastică, care reproduc dialoguri de acum 60-70 de ani, cuvânt cu cuvânt, la multe dintre ele nefiind nici măcar martori. Neverosimil, din păcate, dar…mă rog.

N-am înțeles nici toată vânzoleala  de pe un continent pe altul, dintr-o țară în alta pentru a merge pe firul poveștii. Există telefoane, mailuri, etc, etc.. N-am înțeles de ce a preferat autoarea să spună povestea așa, ar fi fost mult mai credibilă auzită din gura unui personaj care chiar a participat la evenimente.

E interesantă, în schimb, din punct de vedere istoric; parcurge o perioadă lungă de timp, din 1920 pana în 1989 și povestește în amănunt atât evenimente din istoria Spaniei (războiul civil, ascensiunea lui Franco și dictatura acestuia), cât și din istoria Europei din timpul războiului mondial. Avem informații dintr-o multitudine de țări : Anglia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Polonia, etc. Este detaliat explicată situația politică și economică a Berlinului de Est după război, începând cu ridicarea zidului până la căderea acestuia.

Romanul este o cărămida de 1000 de pagini care n-a reușit să mă prindă deloc. Sunt relatate fapte și discuții purtate în doi, din viața unor oameni,  de către alți oameni care n-au participat la discuții și care nici n-aveau cum să știe de ele. Neverosimilă, trasă de păr, dar istoric, interesantă.

 

#2 Dincolo de iarnă

de Isabelle Allende

Aceasta a fost a doua carte de la Allende pe care am citit-o și un lucru e sigur, n-o să devin niciodată un fan al ei.

Povestea nu e rea, dar, personal, cred că este axată pe personajele greșite. O aprofundare a personajului Evelyn și al viitorului ei m-ar fi prins mult mai tare, și nici scriitura nu reușeste să captiveze. Un stil anost și monoton, aproape insipid.

Povestea de dragoste dintre cei doi m-a făcut să ridic un pic din sprâncene. Fluturi în stomac și vise erotice la vârsta aceea? Strange, dude! Poate revin asupra părerii peste vreo 20-30 de ani. Momentan o consider deplasată. Povestea din prezent nu m-a prins, este clișeică, lipsită de suspans și logică, deși, înclin să cred că asta era ideea, și, grosso modo, de umplutură.

Modul în care decid din senin să o ajute pe Evelyn este puțin ieşit din tiparul bunului simț. Cine ar risca să se implice în astfel de complicații pentru o străină? Eu, sigur, nu! Drumul prin zăpadă, în compania vomei și diareei egoistului personaj Richard, a fost cea mai proastă parte și plictisitoare la scară înaltă. Per total, povestea nu numai că te plictisește, dar ajunge să te calce pe nervi din cauza personajelor și a firului epic din prezent.

Ce mi-a plăcut? Mi-au plăcut salturile în trecut, în Chile și Honduras, modul detaliat în care a fost înfățișată scena politică și viața socială a acelor vremuri. Mi-au trezit interesul poveștile celor două femei, trecutul plin de durere. Violența, lipsurile, crimele, cruzimea bandelor, abuzurile guvernelor, măsurile disperate, migrația masivă, extremele foarte bine zugrăvite și foarte bine documentate.

 

#3 Cum să oprești timpul

de Matt Haig

Conceptul pe care s-a construit cartea e interesant şi e singurul lucru care mi-a plăcut, dar scrierea e fadă, fără schimbări de ritm, fără nimic imprevizibil, fără nimic ieșit din comun. În afară de capitolele scurte despre Rose și căutarea fetei, care îți trezesc un pic curiozitatea, restul paginilor sunt de umplutură și fără ritm. Am căscat de mi-au trosnit fălcile şi am şi adormit de câteva ori. N-am înțeles întâlnirile cu toate personajele acelea celebre. Ce sens au avut? Puteau fi oameni obișnuiți și întâmplări mai captivante, m-ar fi atras mai tare.

Ideea dragostei eterne, fidelitatea veșnică pentru o singură femeie este un concept sublim, dar utopic, din punctul meu de vedere. Aș fi preferat să încerce mai multe relații și să realizeze ce contează cu adevărat.

Nedumerirea mea e: omul e aproape nemuritor, și chiar beneficiază de suport financiar. Nu înțeleg de ce n-a profitat. Înțeleg disperarea și regretul lui, dar în secole de trai monoton, chiar nu simți nevoia de ceva adrenalină. Să experimentezi. Să încerci lucruri noi. Să-ți pui curajul la încercare. Să alungi monotonia într-un fel. Te plictisești la un moment dat doar să-ți plângi de milă. N-am găsit nimic de genul ăsta, povestea curge molcom și liniștit până la sfârșit, având ca fundal jelania pro disperare și saturație a personajului principal. Nici măcar momentul regăsirii nu m-a marcat emoțional, a fost fad și lipsit de culoare.

E una dintre puținele cărți, la care începutul mi-a părut mai bun decât finalul.

Acestea au fost marile dezamăgiri literare ale anului 2018 pentru mine. Și, deși sunt apreciate de foarte mulți cititori, pe mine nu m-au convins deloc.

Ați citit ceva din lista de mai sus? Cum vi s-au părut?

Voi ce dezamăgiri ați avut? Ce cărți celebre v-au înșelat așteptările?

Reclame

13 gânduri despre “Top trei cărți supraevaluate citite în 2018

  1. Le-amcitit pe toate trei, Cum să oprești timpul în loc m-a dezamagit si pe mine, de la Dincolo de iarna nu am avut niciun fel de așteptări, iar Spune-mi cine sunt mi-a plăcut destul de mult, cu toate ca nu prea am inteles-o pe Amelia și nu prea am fost de acord cu ea.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Îmi plac aceste postări, chiar dacă pot părea negative…dar pentru mine sunt realiste și astfel pot observa obiectivism, nu doar reclamă la nesfârșit pentru unele titluri care poate nici nu merită laude.Pe mine personal în ultimul timp m-au dezamăgit ”Ugly Love” și ”Tatuatorul de la Auschwitz” care nu sunt așa cum vor unii să credem, chiar dacă au vânzări bune.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s