Dragă frică, fii cuminte!

Frica la români este la fel de des întâlnită ca şi superstiția sau prejudecata. Nu pentru că am fi un popor de laşi, frica nu e opusul curajului, ci pentru că am trăit tot timpul cu ea în sân încercând să anticipăm necazul, care nu prea ne-a ocolit. Suntem un popor suspicios prin definiție. Judecăm de două ori, ne răzgândim de trei şi ne hotărâm o dată, dar cu sufletul îndoit de teamă. Frica, român sau ba, e parte din noi, şi, grație ei, viața e la fel de ușoară ca mersul pe sârmă.

În copilărie, din păcate, am avut o singură frică, dar paralizantă. O puteam striga tată, dar preferam s-o evit. Nu e un episod plăcut, dar am reuşit s-o depăşesc aproape de majorat, fără să mă victimizez sau să rămân cu sechele severe, doar câteva să-mi dea culoare. După ce-am învins-o p-asta, le-am testat mai pe toate de-a valma: de la frica de pisica neagră până la frica de moarte.

Românul e un om cu imaginație. Îşi poate imagina atâtea nenorociri de l-ar pune pe fugă şi pe dracul. Trăieşti cu frica-n sân toată viața, poate nu aceeaşi, o mai schimbi, o mai updatezi, dar de lecuit nu te lecuieşti. De ceva trebuie să ai frică, ca şi cum n-ai putea să trăieşti liniştit fără să strângi din cur din când în când.

Edvard Munch Tipatul

Eu n-am făcut excepție: de la şobolani, la cutremure, de la frica de ridicol la lipsa timpului, de la frica de abandon la frica că greșesc sau că voi fi respinsă, sau a pierderii unui job, sau a lipsei banilor, sau că rămân fată bătrână (stai!!, asta nu era a mea, era a maică-mii), sau de ce ar spune lumea, sau că mor prea devreme, am tot testat…și, uşor, uşor, le-am biruit pe toate…Sau m-am obişnuit cu ele aşa tare încât nu le mai bag în seamă. Când vine vorba de frică ai două opțiuni: să fugi sau să lupți. În marea majoritate a cazurilor am optat pentru a doua. Poate n-a fost mereu cea mai bună variantă, dar mi-am învățat lecțiile și mi-am scos la dans scheleții din dulap.

Una singură mai am acum, e un new-entry, şi sper să n-o depăşesc pentru că mă motivează. Îmi aduce aminte care-i scopul meu în viață. Frica să nu-mi dezamăgesc copilul. Vreau să fiu angajatul perfect în jobul ăsta dat de viață când nu credeam că-l voi mai obține. E jobul care mi-a aruncat cele mai mari provocări, dar mi-a oferit şi cele mai mari satisfacții. E singurul job pe care l-am obținut fără interviu şi pe perioadă nelimitată. E singurul angajator care nu m-a ales, ci m-a luat pur şi simplu ca fiind cel mai bun din start. E jobul care nu m-a pus să-mi fac un card, dar care îmi  oferă cel mai neprețuit câştig: dragostea necondiționată.

Citesc cărți cu subiecte sensibile, cu abuzuri asupra copiilor, cu părinți denaturați, cu violență şi cruzime umană şi mă îngrozesc. Realitatea e chiar mai rea decât ficțiunea. O jumătate de oră de ştiri îți încrețeşte sufletul mai rău decât fruntea. Aşa că tot ce-mi doresc în lumea asta nebună e să-mi văd copilul fericit. Tot ce-mi doresc e să-i fie bine şi să crească drept. Să am luciditatea să-i ofer cele mai bune sfaturi şi puterea s-o ajut să obțină orice şi-ar dori. Ştiu ca sună a egoism, dar fericirea ei e fericirea mea. Doar că în caz de neconvergență a visurilor noastre, al ei e prioritar.

beConcluzia e simplă: nu lăsați frica să vă conducă viața, concentrați-vă pe lucrurile care vă fac sufletul să vibreze, trăiți-vă viața pentru voi şi nu irosiți nicio clipă cu lucruri pe care nu le puteți schimba, bucurați-vă de ce vă e drag. Fiți curajoşi şi temerari, frica e doar prima treaptă pe scara împlinirii. Şi câteodată e chiar bună pentru că acționează întocmai ca un arc. Ştiu că un şut în cur poate fi dureros şi îți zgândăre orgoliul, dar n-a murit nimeni din atâta lucru şi te împinge tot în direcția în care mergi. Renunțați la frica de lipsa materială. Nu contează ce sau cât ai, nu contează cât strângi, nu iei cu tine nimic când pleci, contează ce şi cât de om eşti.

Provocarea #fărăteamă #învingefrica #storiabooks merge mai departe la Camelia Croitor de la Dark Passion. Sunt curioasă ce ne povestește.

 


5 gânduri despre “Dragă frică, fii cuminte!

  1. Mi.e frica de mina insami. Ca sunt un bot de om parca neterminat. In continua formare. Mi.e frica de mina insami in contextul in care mi.as dori sa fiu un model demn de urmat de catre copiii mei , mi.e frica de mina insami sa nu.mi subjug propria existenta spre a nu mai evolua. O evolutie e necesara fiindca creierul neantrenat devine ineficient. Mi.e frica de mina insami in contextul in care as darama cu inconstienta mea scarile spre Sf Petru…si m.as sugruma cu lantul cheii de la poarta Raiului…un lant ce evoca prea multele pacate nespovedite unicului mesager catre Dumnezeu…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s