Unul dintre noi minte

de Karen M. McManus

Sincer, nu nu-mi dau seama de ce m-a prins aşa tare cartea asta. Nu spun că nu are tot ce-i trebuie doar că e o lectura uşoară, în genul serialelor pentru adolescenți: Gossip girl sau Pretty little liars. Şi totuşi, n-am putut s-o las jos până n-am terminat-o…am facut noapte albă, ca să fiu sinceră până la capăt.

Ce mi-a plăcut cel mai mult? N-o să credeți, dar am fost încântată de ideea că tocilara ochelaristă a pus mâna pe tipul dorit de toate pițipoancele populare din şcoală! Ce pot să zic în apărarea mea?  Februarie mi-a stârnit romantismul şi zilele de primăvară mi-au reînviat fluturii din stomac.

În afară de romance, mi-au plăcut cele patru personaje principale ale carții, „suspecții”, şi transformarea prin care au trecut, atât de frumos pusă în scenă. Sunt reale, vii, credibile, simpatice. Le înțelegi pornirile şi fricile, te trezeşti iar în liceu când mici evenimente neprevăzute şi nedorite se transformau în mintea ta în adevărate drame care-ți ruinau viața.

Cu toate că sfârşitul mi-a părut previzibil şi am intuit criminalul de la început, n-am putut renunța la carte.

Cazul e simplu: cinci elevi, diferiți ca degetele de la mână, se regăsesc, datorită unei înscenari, la o ora de detenție.

Addy, regina balului, genul de păpuşă Barbie care accesorizează brațul bine lucrat al iubitului popular, vedeta echipei sportive a liceului. Fără el, fata ar fi pierdută şi un nimeni. El gândeşte, vorbeşte, face planuri pentru amândoi. Addy a avut parte de cea mai interesantă, încântatoare şi radicală transformare.

Cooper, cealaltă vedetă a echipei de baseball, cu un corp perfect lucrat, o prietenă perfectă şi un viitor promițător, dar totul poate fi spulberat de micul lui secret.

Nate, delicventul şcolii, eliberat condiționat, dealer de droguri, provenit dintr-o familie destrămată, şi principalul suspect pe ideea ca n-ar fi prima dată când calcă-n străchini.

Bronwyn, eleva eminentă, care rezolvă şi organizează cu meticulozitate totul şi care nu încalcă regulile niciodată.

O ora de detenție n-ar fi o tragedie, decât dacă din cei cinci intrați doar patru ar supraviețui. Ceea ce, bineînțeles, se şi întamplă.

Simion, cel care ținea o pagină mondenă cu bârfele şi faptele mai puțin demne de lauda ale liceenilor, temut şi detestat de mulți dintre cei luați în vizor în articolele lui,  are parte de un sfârşit tragic, din cauza alergiei la untul de arahide.

Premeditare sau neatenție?

Totul se complică în momentul în care ultimul articol scris dar încă nepublicat al decedatului iese la iveală: se pare că toți cei patru aveau câte un secret de ascuns.

Secrete bine păzite, o moarte neaşteptată, cațiva suspecți, dar un singur păpuşar. Care dintre ei are cel mai mult de pierdut? Care ascunde cel mai îngrozitor secret? Cine e capabil să se transforme într-un criminal cu sânge rece pentru a-şi proteja reputația? Ale cui mâini trag sforile unui plan diabolic?

Este un thriller antrenant şi captivant despre loialitate, prietenie, recunoaşterea greşelilor şi asumarea lor, totul pe fondul maturizării câtorva adolescenți ce dau piept cu una dintre primele provocări ale vieții.

Reclame

5 gânduri despre “Unul dintre noi minte

    1. Io am o slabiciune pentru cartile cu si despre adolescenti. Cred ca perioada aia a fost cea mai faina si fara griji a vietii mele si mi e dor. Oricum, la cartea asta am adorat personajele. Foarte credibile si naturale. Cu scapari si calitati normale.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s