Povestile saxone 1-4

de Bernard Cornwell

Inainte sa purced am o marturisire de facut. Dupa ce-am terminat primul volum din cele patru de care vreau sa va povestesc, curiozitatea, ca si pasiunea dezvoltata in ritm alarmant pentru vikingi si stilul lor barbar de viata, m-a indemnat sa ma uit la cateva secvente din serialul realizat dupa carte. Recunosc ca n-am urmarit decat cateva scurte filmulete pe youtube si sunt aproape revoltata, si in egala masura dezamagita. Nu stiu cine a ales actorii, dar a ales tare prost. Cum naiba, ma, sa-l iei pe frumuselul ala mititel, cu fata de don’soara de pension si sa-l pui in rol de viking, cu sange de saxon? Cine a fost cu ideea asta bolnava si lipsita de imaginatie, ce are darul sa-ti omoare-n fasa pasiunea? Mi-au macelarit toate fanteziile si iar am fost obligata sa recunosc ca vorba romanului e de aur: curiozitatea a omorat pisica. Si interesul meu muri la fel de brusc cum se nascu.

Uhtred e un zeu, un zeu al razboiului, e un ucigas cu sange rece, un pagan, o bruta neinfricata, inalt si mare cat un taur, o forta de temut. Nu stiu daca era si frumusel, e mai putin relevant, si daca era (ceea ce e foarte probabil, avand in vedere nenumaratele femei frumoase pe care le insira-n carte) nu era genul de frumusete feciorelnica, ci genul de mascul feroce cu o fata care provoaca fiori pe sira spinarii. Teroriza si amutea oamenii, razboinici de temut, cu privirea lui. Cum sa ma uit eu la feciorul ala mititel si dragutel si sa-l vad pe Uhtred din seria scrisa? Daca-mi pun tocuri tre’ sa ma aplec ca sa-l pup pe crestet. Pe bune??!! E din alta carte. Cam atat cu oful meu. Sa trecem la treburi serioase.

Seria are multe parti dar primele patru, gatate de mine, cam astea sunt:

Ultimul regat

Calaretul mortii

Stapanii nordului

Cantecul sabiei

La mijlocul secolului al IX-lea, tinutul britanic convertit la crestinism de cateva sute de ani, inca neunit si impartit in cateva regate, unele mai puternice si mai bogate, altele mai sarace si cu tinut mai aspru, se vede invadat de danezi barbari, cunoscuti sub numele de vikingi, ce navigau din tinuturile reci din nordul continentului, manati de mirosul prazii si al imbogatirii, dar si incantati de pamantul mai primitor decat cel de acasa. Regatele cad in fata invadatorilor unul dupa altul, in locul fostilor lorzi sau regi fiind alesi oameni de paie dintre saxonii mai instariti, aflati fiecare sub autoritatea vreunui puternic lord razboinic danez. Unul singur ramane necucerit, desi des incercat de furia jefuitorilor: Wessexul, aflat sub autoritatea unui rege tanar, extrem de pios, savant si literat, ce a reusit sa depaseasca pacatele si slabiciunile din tinerete, macinat toata viata de o boala cronica de stomac, dar cu visuri marete de unificare a tinuturilor. Este singurul ramas in istorie sub denumirea de Cel Mare, Alfred. Piatra sa de moara pe tot timpul domniei a reprezentat-o sirul nesfarsit de invazii daneze. Pagani, barbari, interesati de jaf si cuceriri, prima lor tinta a fost Biserica, manastirile si bisericile erau pline de comori oferite de credinciosi in cautatea salvarii sufletului si, in mare parte, nepazite. In urma acestor raiduri multe dintre aceste asezaminte din nord au disparut, probabil si in incercarea de a inlocui organizarea saxona, care se baza pe credinta, cu un stat danez, definit de politeism. Multe nume care apar in carte: lorzi, regi, razboinici chiar au existat in istorie, iar majoritatea evenimentelor si luptelor importante s-au intamplat in realitate, fiind abil impletite de autor cu fictiunea firului epic.

Povestea urmareste soarta tinuturilor britanice, mergand pe firul vietii unui mare razboinic cu sange de saxon, rapit de mic si crescut de danezi, cu tinutul uzurpat de unchiul sau, lordul Uhtred de Bebbanburg, reintors in tinuturile natale in momentul in care, lordul danez care-l crescuse, este asasinat. Cu sufletul loial atat celor de un sange cu el, cat si celor alaturi de care a crescut, Uhtred porneste la lupta de cate ori e nevoie manat de spiritul de mare razboinic, dar si de datorie, razbunare si loialitate. Desi nu-l place pe Alfred, sentiment, de altfel, reciproc, Uhtred, desi cu sufletul alaturi de danezi, se casatoreste cu o saxona si, in momentul in care acestia ataca tara se vede nevoit sa riposteze si sa plece la lupta alaturi de un rege care nu-i inspira incredere. Pe tot parcursul povestii, relatia lui Uhtred cu Alfred este una gen soarece si pisica, niciunul neavand incredere in celalalt si suspectandu-se reciproc continuu de tradare.

I hated Alfred. He was a miserable, pious, tight-fisted king who distrusted me because I was no Christian, because I was a northerner, and because I had given him his kingdom back at Ethandun. And as reward he had given me Fifhaden. Bastard.

La sfarsitul acestor patru carti, domnia lui Alfred se apropia de sfarsit, iar Anglia era inca un vis, dar datorita acestui rege vizionar, este un vis ce va deveni realitate.

Nu este singura fictiune istorica a saxonilor din acele timpuri, cu un razboinic de legenda in centru, asa ca o sa intrebati ce anume o face asa speciala? Fiind o cronica care celebreaza razboiul si lupta, are marele avantaj sa fie scrisa de un pasionat, un om care simte freamatul bataliei in sange, care are darul sa-ti detalieze fiecare scena, actiune, miscare, sentiment, emotie din timpul luptei incat te face sa te simti practic acolo. Senzatiile vizuale, auditive si olfactive sunt exploatate la maxim. Alt avantaj este sinceritatea; autorul nu incearca sa zugraveasca niste scene de lupte rupte din cantecele barzilor, pline de maretie si curaj, populate numai de eroi, desi exista si curaj si dedicare, foarte rar apar ca si factor determinant al scenei. Opteaza pentru detalii realiste si de bun simt, scrie despre comportamente normale in lupta, despre situatii penibile si inconfortabile, despre noroc si ghinion in asa fel incat totul pare foarte verosimil si foarte usor de vizionat in plan imaginativ.

Nebunia, furia, disperarea sunt principalele caracteristici ale luptei, urmate indeaproape de mirosul sangelui, cantecul sabiei, vibratia piepturilor, stralucirea ochilor, spuzeala obrajilor, urletul plamanilor. Scrie despre panica, despre frica abjecta, despre disperarea supravietuirii. Nu e nici un cantec de marire in luptele lui. E doar speranta de a trai. E teama, e baie de sange si urina, e planset si urlet de copil tasnit din piept de barbat, sunt atacuri disperate si orbesti, e haos, e sansa unei clipe si blestemul clipei imediat urmatoare,  sunt rani cumplite, oribile, corbii sfartecand cadavre, sunt toate lucrurile cumplite ale razboiului care n-au loc in cantece. E de asemenea, extazul suprem, baza reputatiei fiecarui razboinic, clipa ce-i decide viitorul. In aceste tablouri apocaliptice in care unii oricat s-ar chinui nu reusesc sa se integreze, exista si barbati nascuti pentru razboi, iar Uhtred este unul dintre ei. Sangele lui curge in ritmul dansului sabiei. Fiecare tendon si muschi din corp ii urla dupa iuresul si adrenalina luptei. Singura lege pe care o cunoaste si o respecta e sabia. Este un zeu al razboiului.

L-a iubit si admirat cu ardoare pe danezul Ragnar, iar acesta l-a privit ca pe un fiu si l-a crescut in spiritul razboiului. S-a legat de membrii familiei lui Ragnar ca si cum s-ar fi nascut acolo si n-a pregetat niciodata sa le sara in ajutor, chiar cu riscul vietii. Viata tumultoasa si pe marginea prapastiei printre danezi, luptandu-se cu furia marii pe corabiile lor infricosatoare in cautarea prazii i s-a potrivit si l-a incantat mai tare decat o ucenicie intr-o manastire deprinzand invataturile calugarilor si literele. Zeii danezi, razboinici, razbunatori, cruzi, dar umani au fost mai usor de admirat decat zeul slab al crestinilor.

Iar cele trei surori de la rădăcinile lumii probabil că râdeau în hohote.

Ragnar l-a invatat sa iubeasca viata, glumele, sa lupte si sa manance, sa rada si sa bea, sa iubeasca femeile si sa-l slaveasca pe Odin.

Laughter in battle. That was what Ragnar had taught me, to take joy from the fight.

Intre danezi era liber sa traiasca si sa moara. Zeii nu-i impuneau nimic, nu-l sileau la penitenta si pocainta. Danezii isi aratau mania, supararea si veselia la fel de usor, neingraditi de dogmele si eticheta sub care se ascundeau saxonii. Viata lor era adrenalina in stare pura. Stand la carma corabilor, cu vantul in par, cu marea inspumata la picioare, cu securile la sold si coifurile pe cap, infruntand furtuna, erau ei insasi niste zei. Valhalla promitea mai mult decat raiul zeului crestin.

Wyrd biõ ful ãræd, I said. Fate is fate. It cannot be changed or cheated.

Uhtred e nesabuit, ambitios, arogant, incapatanat, smintit, brutal, mandru, de nestapanit, nesupus, insetat de sange si viata, este mai viking decat vikingii. Un ucigas, pagan, eretic, un om pe care e bine sa nu ti-l faci dusman. Dar are si parti umane, este un familist convins, este un amant tandru, este un prieten de incredere.

Life is simple. Ale, women, sword, and reputation. Nothing else matters.

Cornwell reuseste sa zugraveasca o fresca a traiului saxon, dar si danez, cu detalii si amanunte interesante despre modul de viata, despre credinta, obiceiuri, traditii, valori. In afara de ultima parte, in care fictiunea deformeaza un pic realitatea, celelalte parti urmaresc faptele istorice. Recomand cu toata inima, merita timpul.

Reclame

2 gânduri despre „Povestile saxone 1-4

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s