Elias si spioana Carturarilor #1#2

de Sabaa Tahir

Imperiul Razboinicilor se intinde peste pamant. Tinuturile Tribalilor au intrat sub protectoratul acestora din momentul in care, invadati, au acceptat legile Razboinicilor in schimbul dreptului oamenilor de a se misca liber, iar Carturarii au fost cuceriti si zdrobiti acum cinci sute de ani. Singurii inca liberi sunt Marinarii, avantajati de pozitia indepartata, dar si de bogatia mirodeniilor si a otelului, atat de necesare Imperiului.

Cu cinci sute de ani in urma, Taius a strans sub domnia lui clanurile divizate ale Razboinicilor si, pornind invazia, a zdrobit neamul Carturarilor. A fondat o dinastie si s-a declarat Imparat, a fost prima Masca si a cucerit aproape intregul continent.  Mana sa dreapta se numeste Sfranciocul si este desemnat pe viata. Este al doilea om ca putere din Imperiu si tortureaza inainte de a pune intrebarile. Singurii care nu dau socoteala stapanirii sunt Profetii, paisprezece fapturi cu ochii rosii, oracole nemuritore si cititori de ganduri.

Bibliotecile si universitatile Carturarilor au fost transformate in cazarmi si sali de instructie, teatrele si pietele in pravalii si fierarii de arme. Cultura si frumusetea a fost inlocuita de razboi si moarte, iar Carturarii tratati ca niste gunoaie. Nu pot detine proprietati, nu au voie sa mearga la scoala si cea mai mica incalcare a legilor ii transforma in sclavi. Singurii care mai traiesc si lupta sub vechiul cod de onoare, Izzat, sunt cei din Rezistenta, haituiti, prinsi, torturati, executati fara mila de catre Garda Neagra, aflata sub autoritatea Sfranciocului.

Academia Blackcliff pregateste Mastile, cei mai temuti si aprigi Razboinici. Timp de cinsprezece ani sunt antrenati si instruiti pentru a-si perfectiona violenta si ura.

Dar zeita Dragoste nu tine cont de diferente de rasa, invingator sau invins, stapan sau sclav, toti sunt egali in fata ei. Si ei ii place sa se joace.

Elias este mostenitorul Casei Veturia, una dintre familiile aristocratice puternice ale Razboinicilor. Copil abandonat de mama la nastere, crescut printre Tribali, admis de mic la Academie si recunoscut doar de bunicul lui, aprigul Quinn, este in prag de absolvire a scolii Mastilor si hotarat sa dezerteze, chiar cand Profetii decid ca e timpul ca profetia sa se indeplineasca. Linia primului Imparat e pe cale sa moara si urmeaza a fi inscaunat un nou Imparat, ales dintre cele mai bune Masti, in urma Infruntarilor. Elias nu e o Masca cruda si brutala, poarta amprenta Tribalilor care l-au invatat sa simta mila si compasiunea. Viata lui la Academie a fost mai grea decat a celorlalti, aflat tot timpul sub ochii neinduratori ai Comandantului, singura Masca femeie si nimeni alta decat propria sa mama. Un monstru cu chip de om ce incearca sa-si indrepte greseala de a-l lasa in viata la nastere.

Lila este o Carturareasa de saptesprezece ani, fiica Leoaicei si a Locotenentului, cei mai buni luptatori din Rezistenta, dar tradati de unul de-al lor, prinsi, torturati si executati cu multi ani in urma. Singura ei ruda in viata, fratele, a fost prins de Masti, incriminat ca si Colaborator al Rezistentei si aruncat in cea mai pazita inchisoare, aflata la sute de kilometri distanta, astepandu-si moartea. Manata de dorinta de a-si salva fratele, este infiltrata ca sclava in slujba Comandantului pentru a spiona pentru Rezistenta.

Nu vreau sa va spun prea multe sa nu  stric farmecul lecturii pentru cei care n-au citit prima parte. Dar a doua parte este la fel de buna. Actiunea are ritm nebun, surprizele se tin lant, eroi sunt chiar de poveste, ajung unde nici nu te gandeai, fac aliante bizare, gasesc solutii fanteziste incarcate cu iz de supranatural. Aproape nimic nu se rezolva, ci totul se complica, iar urmatoarea parte promite la fel de mult. Apare un nou povestitor fata de prima parte: Helena, care a fost personajul meu favorit pana aici. Am empatizat total cu ea, mi-e atat de draga. Stiu ca sansele ei la fericire sunt foarte mici dar exista, mai ales pentru ca au aparut cateva personaje noi, foarte interesante care promit. Am incercat si o dezamagire, dar n-a fost o surpriza deoarece ma cam asteptam ca acel personaj sa nu fie chiar ce voia sa para.

Destinele lor se impletesc, iar principiile si credintele lor se naruie. Vor reusi doi oameni, nascuti dusmani, dar prinsi de aceeasi parte a baricadei, sa-si infranga temerile si ura si sa se ajute reciproc?

 

Reclame

Un gând despre „Elias si spioana Carturarilor #1#2

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s