#recenzie Fata cu palton albastru

de Monica Hesse

Sunt multe carti despre razboi si Holocaust in care afli povesti despre copii si adolescenti care si-au luat viata in propriile maini, si au supravietuit datorita curajului, sfidand atrocitatile la care nemtii i-ar fi putut supune. Te intrebi, de multe ori, de ce n-au preferat sa traiasca razboiul ca simpli vizionari, protejati de obscuritatea perdelelor, din spatele carora ar fi indeplinit rol de martori tacuti la orori, prea inspaimantati sa intervina, dar supravietuitori. Oare de unde isi luau motivatia, ce-i impingea de la spate? Era lipsa de experienta, care le asigura doza de inconstienta necesara, sau era doar teribilismul varstei, care le-a permis sa-si asume riscuri mult mai mari, chiar si decat cei maturi. Te intrebi, zguduit de orori si neputand concepe atata durere: daca ai fi fost acolo, tu in ce tabara ai fi fost: a lasilor sau a eroilor? Ai fi tinut ochii inchisi si ai fi renuntat la constiinta sau ai fi inaintat orbeste si pe pipaite in intuneric, cautand lumina? Ai fi preferat sa renunti la un somn linistit, terorizat de iminenta unei descinderi naziste in miez de noapte, care ar fi avut ca rezultat deportarea sau moartea pe loc sau ai fi lasat frica sa-ti conduca simturile si ai fi renuntat la constiinta? N-avem de unde sa stim cum ar reactiona fiecare in conditii limita, dar orice i-a impins de la spate pe acei tineri,  sunt de admirat. Intr-o lume care se clatina, in care echilibrul era atat de fragil incat simteai ca fiecare pas il faci pe gheata subtire, ei au stiut sa-si controleze teama, si nu au renuntat la curaj si compasiune, alegand umanitatea.

Hannake traia intr-o lume in care de cele mai multe ori, a avea dreptate se batea cap in cap cu a fi in siguranta. Razboiul nu a invitat-o la o cafea si o discutie amicala in care sa-i faca fisa postului pentru urmatorii cinci ani; nu a intrebat-o cati ani are sau cat de puternica se simte. A venit ca un tavalug si inainte sa realizeze, lumea ei era cu susul in jos si singura ei optiune era sa supravietuiasca. Razboiul o testeaza zi de zi, se joaca cu nervii ei clipa de clipa, si imediat ce-ar fi lasat garda jos, ar fi pus-o la pamant. E un test pe care n-are sansa sa-l repete, a doua zi, doar pentru ca azi l-a picat, simtindu-se nepregatita.

Nu e timp de emotii, de sentimente, de amintiri, de compasiune. Ca sa supravietuiesti iti incastrezi inima intr-un bloc de piatra, o fereci cu trei lacate si arunci cheile intr-o prapastie fara fund.

Hannake e tanara, e indragostita, e iresponsabila ca orice adolescent, e la inceput de drum, dar razboiul nu are timp sa se opreasca pentru a-i ingloba visurile in planurile sale. Oamenii importanti din viata ei dispar intr-o clipa si singura ei sansa e sa uite de ei daca vrea sa traiasca. E obligata sa fie puternica, pentru ea si pentru parinti, prea slabi si prea boemi pentru a infrunta cruzimea razboiul. Ea este zidul ce sta stavila intre razboi si ai ei. Fara zid, ei sunt pierduti, iar ea a pierdut deja prea multe, asa ca singura optiune e sa fie de neclintit.

Hannake traieste in Amsterdamul ocupat de nemti si infometat de acestia, face livrari pentru diversi clienti mai instariti, plasand bunuri dobandite de pe piata neagra cu ajutorul sefului sau. In timpul unei astfel de livrari, d-na Janssen, o clienta in varsta, care-si pierduse intreaga familie, ii face o destainuire ce poate fi foarte periculoasa: ascunsese in casa o adolescenta evreica, care, dupa cateva zile, disparuse fara urma. Femeia ii oferea bani pentru a o gasi, si cu toate ca, initial, nici n-a vrut sa ia in calcul varianta de a se implica, fata revine asupra deciziei, asumandu-si riscuri mult mai mari decat cele cu care deja se obisnuise.

Nu mai sunt cea care ar fi cautat-o pe fata aia. Un asemenea gest e sentimental; eu am simt practic. Un asemenea gest se bazeaza pe speranta; eu nu mai am speranta. Lumea a innebunit; nu pot s-o schimb.

Dar nu poate refuza misiunea. De ce? De ce nu poate intoarce spatele rugamintii unei cliente abandonate si in varsta? De ce iese din carapacea ei sigura, construita cu atata grija? Nu e problema ei misterul disparitiei tinerei evreice, iar contactul cu ea ii va aduce doar necazuri. Dar lumea ei nu mai are noima si sens, lumea ei n-o mai intelege, ea nu mai are loc in aceasta lumea, pe care obisnuia sa o cunoasca, visurile ei nu se mai potrivesc in ea. Lumea a tradat-o si e randul ei sa o sfideze si sa infrunte pericolul.

Stie ca sansele sunt minime; sa gasesti o evreica disparuta in varsta de cinsprezece ani, intr-o lume in are evreii dispar pe banda rulanta, si ca si cum n-ar fi existat vreodata, e acelasi lucru cu a cauta acul in carul cu fan, dar ea are talent la gasit lucruri, si chiar daca o fata nu-i un lucru, pasii ar trebui sa fie aceeasi. Doar trebuie sa-i ia urma.

Fata simte pericolul, frica ii umple narile in fiecare clipa, dar porneste cautarile si incet, incet, cu nasul fin al unui copoi, da de urma lui Miriajm, infiltrandu-se pe nesimtite in randurile Rezistentei. Dar oare e pe drumul cel bun?

Nimic din razboiul asta nu e ce pare a fi si am petrecut o prea mare parte din el nevazand ceea ce am drept in fara.

Vina o obliga sa nu renunte, sa uite de teama. Incearca sa-si impace constiinta incarcata, mizand pe salvarea fetei pentru rascumpararea vinei legata de viata iubitului sau Bas, pe care l-a convins sa se inroleze, trimitandu-l pe front, unde-si gasise sfarsitul.

Sentimentele ei de manie fata de nazisti si fata de cea mai buna prietena, Elsbeth, care alesese traiul alaturi de un ofiter german, pentru a-si asigura supravietuirea, de vina pentru moartea iubitului Bas, de frustrare pentru saracia si viata mizera a olandezilor sunt estompate in timpul cautarilor. Sunt clipele cand isi permite sa le dea uitarii, singura la care nu renunta e teama, aceasta e prietenul care n-o paraseste niciodata.

Fiecare pas care-l face pentru a duce misiunea la capat ii urla in fata : PERICOL, dar nu poate sta deoparte, nu se poate opri. Indiferenta ar transforma-o intr-o fata pe care Bas n-ar fi iubit-o, iar ea, cea pe care Bas a iubit-o, ar disparea definitiv. Amintirea iubirii lui e singura ramasa neintinata din vechea ei viata, e liana de care se agata cu disperarea unui inecat.

Intr-o lume stapanita de monstrii, in care siguranta, de care tineai cu dintii, era la cheremul unei clipe, ce era mai important: sa supravietuiesti sau sa-ti pastrezi umanitatea? O viata e mai importanta decat alta? Merita unii mai mult sa traiasca decat altii?

Cartea exploreaza sentimentul de vinovatie care-ti framanta neincetat constiinta si-ti fura linistea, pune pe tapet regretul pentru greselile comise si speranta de a gasi o oportunitate sa le rascumperi. Desi este despre razboi si evreii deportati nu are scene violente care sa te marcheze, dar este sensibila si prezinta o incursiune in sufletul si constiinta umana.

Am vrut sa spun o poveste despre mici tradari in mijlocul unui razboi mare. Am vrut sa ilustrez cum luam decizii intr-o zecime de secunda, din curaj sau lasitate morala, si faptul ca suntem cu totii eroi si ticalosi.

Reclame

2 gânduri despre “#recenzie Fata cu palton albastru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s