#recenzie Fara tine, noi nu existam

de Suki Kim

E cutremurator si deprimant sa citesti o astfel de carte. Ti-e aproape imposibil sa-ti imaginezi ca, in secolul 21, in care accesul la informatie, internetul, televiziunea, media sunt o necesitate, nu un lux, in care libertatea de miscare, gandire si exprimare sunt drepturi inalienabile ale oamenilor, in care miscarile antidiscriminare si antirasism rastoarna guverne, exista o tara, in care dictatura ereditara xenofoba este ridicata la rang de religie impusa, ce venereaza un Dumnezeu egoist si crud, condus de setea de putere si sange, in care lagarele de munca sunt la fel de des intalnite ca parcurile de distractie in alte parti, in care a te exprima si a lua initiativa sunt pacate de neiertat, pedepsite cu moartea. O tara in care strainii nu intra decat foarte rar, si dupa analize indelungate ale trecutului personal si zeci de vize, dar si cu riscul de a nu se mai intoarce acasa.

Văzută din Occident, Coreea de Nord este cea mai pură formă de totalitarism pe care mintea umană a inventat-o vreodată. Statul este caracterizat de un cult al personalității cvasireligios, o politică oficială de o xenofobie feroce, și prezența unui sistem de lagăre de concentrare. Există rapoarte credibile despre experimente chimice făcute pe prizonieri politici. Astfel, accesul necontrolat al presei străine este interzis, iar interacțiunea cetățenilor cu turiștii străini este strict controlată.  De asemenea, internetul este inaccesibil în aproape toată țara.

Intrata in tara, sub anonimat, scriitoarea si jurnalista, Suki Kim s-a alaturat grupului de profesori al singurei universitatii deschise si privilegiate, alcatuit in principal din misionari crestini occidentali. Sase luni din iulie pana in decembrie 2011,  traieste alaturi de 270 de studenti coreeni, supravegheati toti atent de regimul comunist, si ne prezinta o imagine a vietii cotidiene din tara cu cel mai tiranic regim in prezent.

Povestea este scrisa din perspectiva si din amintirile unei femei de origine coreeana, stabilita de mic copil in America, care reuseste sa intre in tara, pacalind vigilenta regimului, dar asumandu-si un risc major. Fascinatia si curiozitatea obsesiva, care o imping de la spate, sunt justificate de  povestile auzite de la mama sa despre disparitiile misterioase ale unor membrii ai familiei (unchi, verisoare) la sfarsitul Razboiului si incheierea Armistitiului, dar si de dezradacinarea fortata, in urma careia, in ciuda multor tentative, nu a mai reusit sa-si gaseasca locul in lume. Acasa pentru ea a ramas Coreea si adaptarea in alta tara ii pare imposibila.
Scriitoarea deapana povestea din perspectiva nativei coreene, vorbitoare de limba, cunoscatoare de traditie si cultura locala. Condamna sfasierea tinutului in cele doua Coree, care ii pare un abuz al marilor puteri, ce nu a dezvoltat nimic pozitiv, mai ales in Nord. Simte ca mare parte a populatiei ar aproba si dori o eventuala reuniune, care din pacate este imposibila, in conditiile actuale.
Informatiile redate si traite privesc, in particular, viata si dezvoltarea studentilor, cu care intra in contact, dar si impactul acestei educatii asupra viitorului lor.

Nivelul educatiei este limitat, nu din cauza coeficientului de inteligenta, ci din cauza cenzurii. Lipsa de informatii le transforma intrebarile in curiozitatile unor copii care abia isi incep educatia, ceea ce e groaznic, avand in vedere ca vorbim la nivel universitar. Daca ei, care duc un trai peste medie, facand parte din familiile elitei, sunt asa, imaginati-va mentalitatea oamenilor saraci care traiesc la tara, complet rupti de civilizatie si de orice se intampla in lume.
Cei mai emancipati studenti din tara sunt lipsiti de notiuni elementare de cultura generala. Subiecte de conversatie, care intr-o tara libera par anoste si stereotipe, sunt tabu in aceasta tara. Sunt educati pentru a functiona in posturi de conducere, dar nu in vederea dezvoltarii tarii sau a propriului eu, ci in vederea reprimarii libertatii si izolarii poporului, asigurand pastrarea puterii in mainile Pretiosului Lider. Suna ca o distopie. Sunt indoctrinati sa vada lumea exterioara ca pe un dusman si sa nu puna niciodata la indoiala metodele sistemului. Gandirea critica nu exista, orice gand liber fiind sufocat de la nastere. Dezinformarea este regula primordiala pe care se bazeaza sistemul pentru a manipula masele.
Este promovat spiritul de grup. Orice actiune desfasurata implica echipa. Individul nu trebuie sa se remarce sau sa se evidentieze in vreun fel. Traiesc ca o turma, prin actiuni repetitive si sunt educati prin spalarea creierelor, in ceea ce priveste lumea de afara si indoctrinare. Tot ce conteaza si este important, tot ce poate fi admirat si de urmat, este prezentat ca produs in Coreea, restul lumii doar ii copiaza sau le urmeaza exemplul. Cam asta este doctrina educationala. Actiunile individuale sunt interzise, pentru orice trebuie sa ceri si sa obtii permisiune. Starea permanenta de vigilenta fata de ceea ce spui si faci este mai mult decat obositoare. Oamenii sunt haituiti 24/24, ca niste insecte aflate sub lupa microscopului. Intimitatea nu exista pentru ca e interzisa de lege. Nici macar nu concep sa inceapa ceva din proprie initiativa. Daca nu-ti este impus, nu este privit cu ochi buni. Daca nu este un ordin de sus, ci doar o rugaminte sau o recomandare, un sfat prietenesc, este privit si inteles de copii ca o pedeapsa.

Un sistem pus la punct astfel incat sa-ti scada

respectul de sine si sa te infantilizeze.

Din povestea scriitoarei razbat doua sentimente. Primul este simpatia, pe care o dezvolta fata de acesti copii condamnati, simpatie ce devine din ce in ce mai puternica proportional cu timpul pe care-l petrec impreuna. Si al doilea este teama groaznica ca oricare dintre ei, ar putea-o raporta, voit sau nevoit, in cazul in care ar face o greseala. Sau ca, din cauza a ce ar putea preda, chiar studentii ar putea avea probleme. Acesta nevoie de a-ti controla actiunile si vorbele tot timpul este demoralizatoare si are un efect negativ asupra psihicului. Teroarea iti inhiba pornirile umane firesti, de a socializa, de a indragi, de a simpatiza, de a conversa, de a-ti dori sa cunosti, sa experimentezi. Pur si simplu, te indobitoceste. Pana si discutiile constructive in contradictoriu lipsesc si, evident,  nici nu sunt incurajate.
Excursiile planificate i-au  infatisat un popor scheletic, malnutrit, haituit, care traieste in conditii mizere. Singurul cuvant care-i vine in minte la contactul vizual cu ei este acela de sclavi. O tara intreaga formata din soldati si sclavi. Cele 12 minuni ale Coreei de Nord mi-au dat fiori pe sira spinarii. Pentru un om din exterior, care a trait in libertate toata viata, contactul cu climatul politic si social din Coreea este de nesuportat si de neinteles. Sentimentul nebuniei generale pare predominant. Nu poti concepe ca o intreaga natiune poate fi indobitocita si redusa la acest nivel. Realitatea este distorsionata in asa fel, incat sa sprijine cultul familiei de dictatori. Nimic nu este lasat nesupravegheat si la voia intamplarii. Controlul si teroarea sunt tot timpul prezente.

Aceasta era contradictia inerenta. Era o tara pusa la colt. Nu voiau sa se deschida, dar erau obligati sa avanseze catre interactiune, daca voiau sa supravietuiasca. Isi intemeiasera tara pe izolationism si pe dorinta de a ucide americani si sud-coreeni, insa aveau nevoie sa invete engleza si sa-si hraneasca copiii cu bani straini.

Exista un sistem de caste care imparte cetatenii in trei categorii si 50 de subcategorii in functie de statutul politic, economic, social, si care determina mobilitatea si destinul social al fiecarui individ.

Gandirea era un pericol pentru supravietuire.

Intrebarea e daca acesti tineri fac  diferenta intre bine si rau.  Educatia primita ii face sa minta fara retinere. Masele sunt controlate cu raspandirea de povesti, minciuni si pedepse. Totul era cladit pe minciuna. Sentimentele incercate de profesoara sunt deruntante si diametral opuse. Situatiile, cu care se confrunta, o fac sa incerce atat simpatia si compasiunea, cat si repulsia si neincrederea. Este constienta ca cel mai mic act de revolta poate avea urmari criminale si incerca sa-si tempereze pornirile educationale de a le deschide mintile si ochii. Asta doar i-ar pune in pericol, fara sa rezolve nimic.
O carte despre o tara in care mantuirea este interzisa, o natiune voit inapoiata, o natiune a carei atitudine e infranta prin cruzime, o tara fara viitor, milioane de oameni care se nasc, traiesc o viata chinuita si fara orizont, si mor la cheremul unui monstru.

intunericO imagine surprinsa noaptea deasupra Coreei de Nord, infatisand un intuneric abisal, doar cu un singur punct luminos, ce demarca capitala Phenian, reda perfect situatia acestei tari, al carei regim a fost numit de ONU intr-un raport drept vinovat de “exterminari, asasinate, sclavie, torturi, violuri, avorturi, violente de natura sexuala, persecutari politice, religioase si rasiale”.

 

Reclame

8 gânduri despre “#recenzie Fara tine, noi nu existam

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s