#recenzie Cerul e pretutindeni

de Jandy Nelson

Ma tin batoasa si n-as recunoaste in ruptul capului ca am o slabiciune pentru YA, dar adevarul e ca devorez orice carte despre si cu adolescenti ca o rupta de foame. Am iubit asa tare perioada asta din viata mea incat cu greu, abia dupa 30 de ani am reusit sa ma dezlipesc de ea si sa ma hotarasc sa ma maturizez. E atata sinceritate dureroasa si spumoasa, in acelasi timp, in gandurile unui adolescent, incat n-ai cum sa rezisti curiozitatii. E vremea in care te crezi centrul Pamantului, motivul acestuia de a se invarti si al Soarelui de a rasari. E perioada in care nu cunosti inca limitele impuse de societate si, chiar daca le cunosti, iti permiti sa nu le accepti. Ai impresia ca esti liber ca pasarea cerului, ca poti orice si meriti totul.

Lennie are 17 ani, este pasionata de clarinet si o artista in devenire. Tiparul de dragoste ideala l-a descoperit in La rascruce de vanturi, carte pe care a citit-o deja de 23 de ori si pe care o poarta dupa ea, pretutindeni. Viata ei este linistita si minunata pana cand tragedia mortii premature a surorii mai mari o arunca pe culmile durerii. Lennie a trait toata viata in umbra exuberantei Bailey, iar cand aceasta dispare, ea se simte ca un ponei insotitor, parasit de calul de curse pursange pe care-l urma. Fara Bailey, viata ei este un haos intunecat in care ii este imposibil si nici nu vrea sa se descurce.

Traieste cu bunica, pasionata de ingrijirea gradinii de trandafiri, realizarea de portrete a unor femei-sirena in toate tonurile de verde si al carei ras a fost botezat Tusa Plici, si cu unchiul Big, divortat a cincea oara, si mare iubitor de iarba.

Big este seducătorul târgului. Se zvoneşte că, la prânz, femeile de pretutindeni pun mâncare într-un coş de picnic şi ies afară, ca să caute în care copac se află dendrologul, nădăjduind la o invitaţie de a lua prânzul în butoiul lui de sus, din frunziş. Se povesteşte că, la scurt timp după ce încep să ia masa, hainele lor cad la pământ ca frunzele.

Nu-si cunoaste mama si singurele imagini, pe care le asociaza cu figura materna, sunt un portret neterminat al ei, realizat de bunica, si o schita, facuta de Bailey, intitulata Exploratoarea. Nu stie despre ea decat ca a plecat pe cand ea avea un an deoarece sufera de gena neastamparului.

Pierderea surorii mai mari este devastatoare. Universul ei perfect este acum incomplet, durerea o izoleaza.

Secretele destainuite prietenilor sunt ca şi când te-ai duce, în sfârşit,

şi te-ai spovedi, ca să descoperi apoi că preotul avea dopuri în urechi.

Nimeni n-o intelege si n-o motiveaza cum o facea Bailey. Se simte o fiinta bidimensionala intr-o familie 3D.

Ce-ar putea sa o determine sa iasa din carapace si s-o ajute sa faca fata durerii? La anii ei? Nimic n-ar reusi mai bine decat fluturii din stomac. Dar e un pic debusolata, deoarece fluturii ei zglobii s-au impartit in doua tabere si-si disputa victoria, transfomandu-i viata, si asa dezordonata, intr-un adevarat camp de lupta.  Dansul fluturilor are doi coregrafi: Joe si Toby.

Lucrurile sunt atât de anapoda — băiatul care ar trebui să mă sărute se poartă ca un frate, iar băiatul care ar trebui să se poarte ca un frate continuă să mă sărute. La naiba.

Joe este baiatul nou mutat in oras  si e trăsnet, şi degajat, şi netemător, şi pasionat, şi atât de groaznic de viu, şi pentru o fracţiune de secundă, vreau să cânt cu el. Vreau să deranjez păsările.

La fabrica de oameni, cineva trebuie să fi încurcat lucrurile şi a turnat în el mai mult decât în noi, ceilalţi.

Toby este fostul prieten al lui Bailey si impartasesc impreuna aceeasi durere. Complicat, nu? Iar durerea este prezenta tot timpul :

O vreau pe sora mea. Vreau să arunc cu o clădire în Dumnezeu.

Unul dintre lucrurile inedite la cartea asta sunt biletelele inserate intre capitole, scrise de mana, care oglindesc cel mai bine durerea si amaraciunea, emotiile si dorintele, dar, mai ales, dorul si golul din sufletul fetei. De asemenea, stilul autoarei este foarte original, plin de metafore, figuri de stil si comparatii, pentru a explica detaliat trairile lui Lennie. Este o explozie de culoare si sunete, e vie si electrizanta, e dureros de sincera, e induiosatoare si trista, si-ti atinge, efectiv, sufletul. Este plina de culoarea extraordinarului.

 

Reclame

2 gânduri despre „#recenzie Cerul e pretutindeni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s