#ganduriprintreranduri Te las sa pleci

de Clare Mackintosh

Sunt o feminista convinsa, voi milita intotdeauna, prin orice mijloace si cu orice risc, pentru egalitatea sexelor. Abuzul, de orice natura, asupra sexului slab ma revolta si ma scarbeste, in egala masura. Gandul ca printre noi, exista monstrii cu chip de oameni, cu care venim in contact si care ne pot pune integritatea si libertatea in pericol, ma inspaimanta. Cum ai putea sa recunosti un psihopat in multime, cand el e constient de natura sa si o ascunde sub o masca mai normala decat a oamenilor normali? Cum ii demasti boala psihica cand el isi analizeaza si planuieste fiecare gest? Cum ai putea scapa cand gandurile unui nebun sunt focusate in totalitatea spre a-ti frange demnitatea si statutul de persoana? E dureroasa cartea asta din perspectiva femeii. Iti strangi pumnii, scrasnesti din dinti, si-ti simti sufletul cutremurat, dar neputincios. Nu ai forta necesara sa schimbi ceva, e o lupta care dureaza de atata amar de vreme si care izbuteste cate o victorie marunta atat de rar.

Nu etichetez toti barbatii ca fiind impotriva statutului de egalitate a femeii. Sunt constienta ca sunt multi printre ei,  care au luptat pentru cauza noastra si au reusit mai bine ca noi, tocmai pentru ca-s barbati si lumea ii priveste altfel, cu mai multa consideratie si mai multa incredere. Am gasit in cartea asta si exemplul pozitiv si exemplul negativ : l-am gasit pe Jan, si l-am urat cu toata fiinta mea, si l-am gasit pe Patrick, si am sperat ca el nu va renunta si va ramane. Am sperat ca dragostea poate fi mai convingatoare si mai statornica decat ura, macar o data.

E atat de usor sa te transformi in bestie, e atat de usor sa distrugi si atat de greu sa construiesti si sa vindeci. E atat de greu sa ierti. Sa-i ierti pe ceilalti, dar, mai ales, sa te ierti pe tine. Frica, teroarea ti-a risipit elanul tineresc, tot entuziasmul care te motiva, ti-a furat vocea, te-a paralizat, te-a transformat intr-o statuie muta care doar observa, ca si cum ar sta pe margine, ororile ce i se intampla propriului eu. Nu mai simti, nu mai vezi, nu mai crezi. Nu ai unde sa te ascunzi, nu ai pentru ce sa mai lupti. Vrei doar liniste, si poate ca inchisoarea sau moartea sunt singurele care ti-ar putea-o asigura.

Actiunea se declanseaza cu un accident, aparent neintentionat, produs pe fondul vitezei si a conditiilor precare de vizibilitate. Un copil de cinci ani este lovit de o masina, impactul provocandu-i decesul. Faptasul paraseste locul accidentului iar goana echipei de politie pentru descoperirea lui incepe. Actiunea nu nu are un ritm foarte rapid, din contra, e impletita cu ruperi de ritm si se desfasoara pe mai multe planuri. Cautarile politistilor sunt intrerupte de episoade legate de viata personala si problemele lor familiare. Ray este inspectorul insarcinat cu ancheta, tata a doi copii, dintre care unul, ajuns in prag de pubertate, ii dadea batai de cap cu teribilismul varstei. Relatia lui cu sotia intrase intr-un impas, provocat de instrainarea datorata orelor prea multe petrecute la birou, dar si de fustrarea sotiei, prinsa in capcana casatoriei si a educatiei copiilor, fapt ce-o obligase sa renunte la job. Dorinta ei de a se reintoarce in campul muncii este neinteleasa si privita cu reticenta de sot, tensiunea creste iar Ray se simte din ce in ce mai vinovat.

Vocea Jennei mi-a trezit compasiunea, chiar si inaintea rasturnarii de situatie si a aflarii adevarului, nu m-am putut abtine sa nu empatizez cu ea, cu vina, cu frica, cu agonia si izolarea ei. Poate nu-i inteleg deciziile si nu-s de acord cu ele, dar suferinta si viata ei de cosmar m-au cutremurat. Si-a pus sufletul pe tava in fata unui psihopat si a pierdut tot, chiar si speranta ca s-ar putea ca viata ei, printr-un miracol, sa revina la normal.

Mi-a placut modul in care autoarea a ales sa-l construiasca pe Jan, personajul negativ, oferindu-ne viziunea lumii prin proprii lui ochi. O viziune bruta, criminala, neslefuita, sincera, care iti da fiori reci. O minte plina de obsesii, interesata doar de sine, brutala si violenta, care, cu orice mijloace si sacrificand tot ce-i statea in cale, incearca sa-si  transforme sotia intr-o marioneta, aflata tot timpul la dispozitia lui.

Am sperat ca Jenna sa se doveadeasca a fi o fire puternica si, macar la sfarsit sa ia taurul de coarne si sa incerce sa se impuna si sa recapete controlul asupra propriei vieti, chiar si cerand ajutor. Dar nu a reusit, totul a fost prea mult pentru ea.

Nu-s o cititoare inraita de thrillere psihologice, n-am mare experienta, dar cartea asta m-a lasat masca. Atat de puternic si spectaculos a fost socul rasturnarii de situatie, incat, la inceputul partii a doua, recunosc ca m-am intors cu cateva capitole inapoi sa fiu sigura ca am inteles corect si ca nu citesc alta carte. Poate ca finalul face un pic abuz de coincidenta, dar mi-a placut cum a fost construita cartea, iar intriga a fost fabuloasa. Ce parea un caz clasic de accident, capata implicatii cutremuratoare, nu e doar drama si durerea unei mame, e iadul unei femei, e mintea bolnava a unui psihopat, e cosmarul din care cu disperare incerci sa evadezi.

Reclame

Un gând despre „#ganduriprintreranduri Te las sa pleci

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s