#recenzie Calaretul de arama

de Paullina Simons

Calaretul de arama este o poveste de dragoste, ce se naste si se consuma pe fondul blocadei Leningradului. Tatiana intalneste dragostea la prima vedere, in ziua in care, Molotov, printr-un anunt radio, ce informeaza ca Hitler a incalcat Pactul de Neagresiune si a invadat Rusia, solicita populatiei sa ia atitudine.
Obiectul dragostei este Alexander, ofiter in Armata Rusa, de origine americana, lovit fulgerator de aceeasi „boala”.
Dragostea lor se impiedica de cateva inconveniente. Unul dintre ele, este ca Dasa, sora Tatianei, se intalnea deja cu Alexander si, bineinteles, era indragostita pana peste cap de acesta. Se pare ca omul era un cuceritor din cap pana-n picioare, ajutat de fizicul impresionant, dar si de caracter si inteligenta. Femeile nu aveau secrete pentru el. Este un Don Juan, traieste clipa si profita de tot ce-i iese in cale, pana cand Tatiana, inocenta si naiva, gaseste drumul catre inima lui. Schimbarea lui este radicala, primeste dragostea ca pe o renastere, se agata de ea ca de singura salvare posibila din iadul mizer in care se scufunda.
Al doilea impediment este Dimitri, parazitul si egoistul absolut. Santajandu-l, cu secretul originii lui si amenintandu-l cu desconspirarea la NKVD, face planuri pentru a fugi din Rusia in America cu Alexander, folosindu-se de banii, pozitia si curajul acestuia. Este cel mai josnic personaj, abject, las, profitor, egoist, lipsit de constiinta, preocupat doar de propria salvare. Cadavrele pe care este dispus sa calce reprezinta pentru el drumul sigur spre libertate.
Povestea de dragoste se complica, iar cei doi se afunda cu fiecare zi in plasa minciunilor si a vinovatiei.
Personajele principale au multe calitati dar si defecte. Personal, mi-au placut pana la un punct. Tatiana este o adolescenta maturizata rapid de nevoile si greutatile razboiului. Este un om dedicat, altruist, generos, responsabil, atent la durerea celorlalti. Dar, cateodata, prea atent. In toate locurile in care a trait a fost exploatata de ceilalti, desi nu este lipsita de inteligenta. Docilitatea si supunerea ei, chiar si fata de Alexander, marea ei dragoste, sunt sacaitor de enervante, la un moment dat. Tot ce face, face pentru ceilalti, pare, cumva, prea idealizata, si transformata intr-o martira. Determinarea ei, cand isi pune ceva in cap, e admirabila.
Alexander are marile calitati de a fi corect, protector, grijuliu, curajos. Ajutorul si dragostea lui sunt neconditionate, dar inclina sa cada in extrema posesivitatii, a abuzului emotional, chiar si fizic, din cauza impulsivitatii. Am trait cu impresia ca incearca s-o manipuleze si s-o controleze pe Tatiana, in scopul binelui acesteia, dar manat de orgoliu si modul lui de a actiona nu e mereu pe gustul meu.
Este descris ca barbatul perfect si pus tot timpul in antiteza cu barbatii rusi, etichetati toti, la gramada, ca violenti, nespalati, betivi, inculti, fara viziune.
Dasa, sora Tatianei, mi-a fost antipatica de la inceput pana la sfarsit. Este insipida, inodora si incolora, plina de ea, interesata doar de propria persoana si profita la maxim de constiinta incarcata a propriei surori. N-am simtit urma de mila sau compasiune in nici un moment fata de ea. N-am empatizat cu tainuirea sentimentelor, cu minciunile, sentimentul de vinovatie si renuntarea Tatianei mi-au parut cam nefondate si chiar un pic prostesti, dar am pus-o pe seama varstei fragede si a sentimentelor familiare puternice. Nu cred ca Dasa chiar merita sacrificiul Tatianei, dar intriga s-ar fi subtiat considerabil.
Mi-a placut cum a fost detaliata viata oamenilor sub asediu, lipsurile, foametea, modul in care reactionau ingenunghiati de greutati. Traiau ingramaditi, in cate o camera, familii cu cate doi, trei copii, fara nici un pic de intimitate. Un apartament cu doua camere era considerat un lux. Mamele isi priveau copiii murind de foame, fara nici o putere. Inflatia atinge cote alarmante. Ratiile se micsorau continuu. Nevoia de hrana facea totul vandabil. Urmarile sunt cutremuratoare. Oamenii se dezumanizeaza si actioneaza in consecinta. Tabloul Leningradului este apocaliptic.
Povestea de dragoste si supravietuire este frumoasa dar este ingreunata de prea multe detalii, de situatii repetitive si, chiar anormale ( tot acel dute – vino, lasa-ma si intoarce-te dintre cele doua personaje, chinuitoarele seri petrecute cu familia Tatianei, intrerupte doar de disparitia, pe rand, a cate unui membru mi-au parut obositoare). De asemenea, luna de miere a fost partea cea mai dificil de citit pentru mine. Prea mult sirop, prea multa dragoste, prea mult sex, prea multe pagini, prea mult. Mi-a adus aminte putin de Grey si „umbrele” lui.
Nu e o carte rea, stilul autoarei este minunat si documentat, se parcurge foarte usor in ciuda faptului ca e foarte voluminoasa, o recomand celor inclinati spre romantism.


Un gând despre “#recenzie Calaretul de arama

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s