#recenzie Umbra vantului

N-am vrut sa scriu despre cartea asta. M-am simtit prea insignifianta si neinitiata pentru a-mi permite sa-mi dau cu parerea. Dar nu m-am putut abtine si m-am razgandit pentru ca n-am decat cuvinte de lauda si  pentru ca m-am indragostit de ea. E balsam pentru suflet limbajul si stilul lu’ nea Zafon asta. Am fost avertizata dar eu is Toma Necredinciosu’ si fudula nevoie mare in aroganta mea. Dar mi-a taiat cartea asta din nas, mai ceva ca o rinoplastie pe viu. V-o recomand calduros, promitandu-va sa va distrati, sa radeti cu lacrimi si sa suferiti din dragoste in acelasi timp cu personajele.

Este povestea a doua personaje, ce curge in paralel in timpuri diferite: Daniel Sempere, care la inceputul cartii are 11 ani si Julian Carax, un romancier disparut, nascut cu vreo 45 de ani inainte. Fiu de librar, Daniel, initiat de tatal sau in secretul Cimitirului Cartilor Uitate, adopta, conform traditiei o carte, Umbra vantului, devenind, dupa ce o citeste, obsedat de ea si de scriitorul acesteia. Baiatul ajunge la majorat, incercand sa dezlege misterul ce invaluia viata si disparitia lui Carax, autorul romanului. Orfan de mama, a carei figura incepe sa-i paleasca in amintire, Daniel, ajutat de Fermin, prietenul sau, se chinuie sa dezlege intriga plina de mister, crime, tradari si iubire a celui care-i incantase papilele literare, convins ca odata cu elucidarea misterului, imaginea si amintirea mamei vor reveni.

Nu-mi mai pot aminti de mama de ani de zile. Nici cum era chipul ei, sau cum îi era glasul, sau mirosul. Toate s-au pierdut în ziua când l-am descoperit pe Julián Carax şi nu s-au mai întors.

Il simpatizezi imediat pe Daniel, copilul, crescut printre carti, sensibil si marcat de pierderea timpurie a mamei, tanarul ce se indragosteste si lupta pentru dragostea lui, si imparti cu el curiozitatea si fascinatia pentru Julian.

Personajele sunt de toate tipurile si categoriile, de la prieteni din copilarie la dusmani de moarte, de la ceasornicari excentrici la politisti incorecti si interesati, de la menajere sarmane la femei fatale, si asa mai departe. Personajul Fermin este de departe cel mai spumos si animat dintre toti, o enciclopedie ambulanta, in vesnica miscare, stapanit de o curiozitate ce calareste limita decentei cateodata, cu un limbaj fistichiu, intortocheat, plin de sensuri ascunse si dichisit cu o gama larga de jargoane si argouri. Nu poate aparea un dialog in care sa fie implicat, fara ca zambetul sa nu-ti erupa instantaneu pe fata.

Te văd cam împrăştiat, Daniel. Ai vorbit cu fetiţa au ba? — S-a băgat taică-său. — Şi aţi avut o conversaţie prietenească şi cordială. — Mai curând un monolog. — Am priceput. Trebuie deci să deduc că încă nu-i spui „tăticule”? — Mi-a zis pe şleau c-o să mă omoare în bătaie. — O fi o figură de stil.

Cartea are din toate cate putin: putina istorie, putin thriller, putin razboi, putina fictiune, rasturnari de situatie, mister, suspans si doua povesti de dragoste de-o viata, nu amandoua la fel de noroacoase. As putea sa va povestesc multe, multe dar as strica farmecul lecturii si nu vreau. Mi-a depasit asteptarile, m-a cucerit definitiv si o sa urmaresc toate cartile scrise de Zafon, asa cum a facut Daniel cu Julian.

Daca sunteti amatori de citate, va sfatuiesc sa tineti la indemna o agenda cand va apucati de cartea asta pentru ca-s fraze intregi pe care simti nevoia sa le retii. Am lasat mai jos cateva:

Destinul obişnuieşte să stea la cotitură. Parcă-i un borfaş, o ştioarfă sau un vânzător de lozuri: cele trei incarnări ale sale cele mai bătătoare la ochi. Dar ceea ce nu face sunt vizitele la domiciliu. Trebuie să te duci tu după el.

Să nu fii ermetic cu mine, fiindcă tot ce n-ai să-mi povesteşti are să-ţi iasă sub formă de bube cu puroi.

Bea spune că arta de a citi moare încetul cu încetul, că e un ritual intim, că o carte e o oglindă şi că nu putem găsi în ea decât ceea ce avem înlăuntrul nostru, că atunci când citim ne folosim mintea şi sufletul şi că aceste bunuri sunt din ce în ce mai rare.

Un secret valorează atât cât valorează cei de care trebuie să-l păzim.

Nu există limbi moarte, ci numai creiere în letargie. 

Darurile se fac pentru plăcerea celui care dăruieşte, nu pentru meritele celui care primeşte.

Armata, căsătoria, Biserica şi banca: cei patru călăreţi ai Apocalipsei.

 

Reclame

2 gânduri despre “#recenzie Umbra vantului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s