Zuleiha deschide ochii

de Guzel Iahina

Aici e locul unde moartea ajuta cu bucurie viata.

gulagCartea este fictiune, dar are la baza povestea bunicii autoarei, o invatatoare tatara, deportata timp de 16 ani in Siberia la munca silnica.

Cuvinte ca deportare, deschiaburire, colonie de munca silnica iti provoaca fiori pe sira spinarii, si incepand cartea ma asteptam la altfel de poveste, ineditul consta, comparativ cu alte carti despre Gulag, ca pentru Zuleiha viata de dupa deportare este, in mod ironic, mult mai suportabila decat viata de dinainte. O zi obisnuita din viata femeii m-a obosit numai citind-o. Traiul e aspru, conditionat de ierni lungi, de saracie, foamete, de legi absurde nescrise, incalcarea lor constituind pacate de moarte. Munca pe care o face nu e munca de femeie, e munca ce-ar indoi orice zdrahon de barbat, iar sarcinile incep din zori si se termina tarziu in noapte. Maritata de 15 ani, cu un barbat mult mai in varsta ca ea, crud, morocanos, legat indisolubil de maica-sa si indoctrinat de traditia tatara sa creada si sa practice conceptia statutului de sclavie al femeii, Zuleiha este exploatata pana la epuizare de acesta, dar si de soacra. Modul lor de viata este aliniat culturii si mentalitatii tatarasti. Izba in care traiesc cei trei este delimitata de cearsau in doua jumatati sfinte, una a barbatului si una a femeii, duhurile sunt linistite si satisfacute cu rugi si dulciuri, femeia e sclava barbatului, dar si a soacrei, barbatul este pilonul principal si ocrotitorul familiei.

Zuleiha este o femeie maruntica, cu niste ochi mari verzi, educata sa se supuna, care pana la 30 de ani, pierduse patru fetite la scurt timp dupa nastere, fapt ce-i atrage oprobiul soacrei. Soacra, Strigoaica cum o numeste in gand femeia, este o supravietuitoare a vietii aspre, a propriului barbat si copii, a foametei. Oarba si surda, ajunsa la 100 de ani, este cruda si taie-n carne vie, nimic n-o multumeste, nimic n-o inmoaie. Singurul punct slab e fiul, pentru care ar face orice, toata viata ei se invarte in jurul lui, iar singura satisfactie sa-si chinuiasca nora. Cei doi Cerberi, dispar in momentul deportarii, unul ucis de soldati, cealalt abandonat in casa parasita. Zuleiha se alatura fortat lungului convoi ce va strabate jumatate de Siberia, si-o va duce intr-un loc pustiu si salbatic, unde nici macar ochii lui Allah n-ajung, nestiind ca duce inauntru ei o viata noua.

Nimeni nu-i da nici o sansa de supravietuire. Din cei peste o mie de oameni plecati spre Siberia, la destinatie ajung doar 29. Mica, slaba, timorata, insarcinata, Zuleiha pare victima sigura a frigului si foametei. Dar ea se agata cu disperare de viata, destinul implacabil nu reuseste sa o infranga pentru ca ea il accepta cu seninatate si stoicism. Sarcina si, apoi copilul nascut sunt fericirea la care nu mai indraznisese sa spere. Era atat de speriata sa-si pierda copilul incat renunta si la rugaciune, convinsa ca Allah a uitat de existenta lor si, auzindu-i rugile si-ar aduce aminte de soarta ce-o harazise copiilor ei. Ajunsa in colonie, este tratata si privita cu simpatie, blandete si compasiune de deportati, se apropie de unii dintre ei, in tacere si umila, iar ei o accepta si-o ajuta. Comandantul noii asezari este, printr-o farsa a destinului, chiar ucigasul sotului ei, dar ochii ei nu-l pot privi cu vina. Ea stie doar ca omul asta a salvat-o de cate ori a fost nevoie, si pe ea si pe copil; el i-a hranit si-a stat de paza cand moartea ii pandea rabdatoare dupa colt. Nu stie sa raspunda la tratament uman, este ceva neexperimentat si neasteptat pentru ea. Munca de aici nu e cu nimic diferita de cea de acasa, nu asta o sperie, nici lipsurile, doar pericolul ce planeaza asupra vietii micutului o nelinisteste si-i fura somnul. E singura ei teama, sentimentul maternitatii e coplesitor. Fuge de fiorii dragostei, se autoacuza de tradare si se ingroapa in rusine din cauza educatiei primite.

E minunat modul in care autoarea se joaca ca un adevarat Creator cu soarta si locul personajelor in poveste, cum ii arunca in abisurile iadului ca, in momentul imediat urmator, sa-i inalte pe culmile fericirii. Este foarte bine construit zbuciumul interior al comandantului coloniei, care odata cu trecerea timpului incepe sa-si piarda increderea in convingerile politice, traind in mijlocul deportatilor, legandu-se emotional de ei, este apasat din ce in ce mai tare de constiinta si marcat de actiuni anterioare.

Personajele nu-s vorbarete, dialogurile sunt sarace, dar trairile lor interioare, gandurile, convingerile, emotiile sunt exploatate din abundenta si bine conturate. Stilul literar este soft si aplecat usor spre romantism in ciuda povestii dure de viata. Deportatii sunt de diverse nationalitati si niveluri sociale: rusi, nemti si tatari, tarani si intelectuali, un amalgam de rase, culturi si personalitati. Exceptand vreo doua personaje, sunt oameni cu suflete frumoase, victime ale sistemului politic, incercati de soarta, dar determinati sa supravietuiasca.

Cele doua personaje principale mi-au mers la inima. Le-am adorat taria, sensibilitatea, determinarea, umanismul, puterea de sacrificiu. M-au incantat cu trairile interioare, cu incercarea de justificare, dar si de indreptare a propriilor fapte. Delicioase, cerebrale si iubibile, daca pot zice asa.

Cartea este o mica capodopera despre sfidarea destinului, despre supravietuire, despre schimbarea mentalitatii si restabilirea prioritatilor. Finalul este plin de emotie, iti intuneca pe jumatate sufletul, dar printre picaturi, zaresti si-o raza de soare.

Reclame

3 gânduri despre “Zuleiha deschide ochii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s