#recenzie Culoarea purpurie

de Alice Walker

Povestea asta te lasa gol si fara aparare. Te dezbraca de orice urma de civilizatie, bun simt, decenta si morala. Te loveste in moalele capului atat de violent incat iti nauceste gandurile. Ti-e frica ca nu mai esti in stare sa vezi diferenta dintre alb si negru, dintre bine si rau. Te azvarle in abisul nebuniei umane, a decadentei, a ignorantei si a abuzurilor. Lipsa de cultura si educatie te sufoca si-ti umple gura de amar. Vrei sa urli, dar nu-i destul. Simti nevoia sa faci ceva. Dar ce? Intai trebuie sa te convingi de ce scrie. Si apoi sa te gandesti daca sunt posibile astfel de absurditati. Prima jumatate a cartii e un cosmar. Sunt cele mai abjecte ganduri si idei umane, cele mai josnice umilinte, cea mai crasa forma de degradare si exploatare la care poate fi supusa o femeie. A doua parte, reface toate relatiile din prima parte si te reinvata sa zambesti.

Celie este o fata de culoare, de undeva din Georgia,  nascuta sa sufere, sa taca, sa inghita si sa indure. Nu e loc pentru fericire in lumea ei. E doar cal de munca, sac de box si bucata de carne. E proprietatea sexului tare. Intai a tatalui, apoi a sotului. E osandita la jug de cand se naste. Pentru ea, nu exista timp de educatie, de joaca, de viata. Ea munceste intai in locul mamei, moarta inainte de vreme; e obligata sa creasca o tarla de copii, dar nu ai ei, de ai ei n-are parte. Apoi sare din lac in put si face acelasi lucru cu tarla sotului, care, iar, nu-s si ai ei, doar ai lui. Tatal si sotul sunt din acelasi aluat. Se uita la ea ca la o bucata de carne, de care se folosesc fara scrupule. Viata ei e un amalgam de momente socante si brutale: violul in propria casa, nasteri dureroase, disparitia propriilor copii, moartea mamei, casatoria cu un barbat crud, abuzurile fizice la care acesta o supune, despartirea de sora, singura ei mangaiere.

Diferenta dintre ea si sora-sa, Nettie, e ca de la cer la pamant. Crescute in aceeasi casa, una se sacrifica pentru a-i da celeilalte o sansa la o viata normala. In timp ce Celie duce tot greul casei in spate, Nettie primeste un pic de educatie si scapa de abuzurile ce se petreceau in casa. Celie, in schimb, trebuie sa le suporte ca ceilalti sa nu sufere. In timp ce Nettie incepe sa scuture haina ignorantei, Celie se afunda in intuneric. Am asteptat cu sufletul la gura, empatizand total cu situatia ei, ca Celie, asemeni unui vulcan ce colecteaza, sa explodeze. Am astept clipa saturatiei, umplerea paharului, mizand pe asta, stiind ca e singura ei sansa sa schimbe raul pe bine si sa mai prinda trenul in statie.

Celie are un singur alean pe lumea asta, scrisorile catre D-zeu. Asta e singurul mod in care reuseste sa evadeze din iadul cotidian si sa-si descarce amarul din suflet. Ii scrie lui D-zeu despre tot si toate, asa cum se pricepe si cu putina minte care-o are. Si chiar daca D-zeu nu-i raspunde si n-are timp de ea, ea-i scrie in continuare, pentru ca asta e singurul ei sprijin. Pana intr-o zi, cand regaseste un destinatar mai aproape de sufletul si durerea ei. Si de atunci viata ei incepe sa se schimbe si Celie invata sa zambeasca si sa lupte.

Tin minte ca la un moment dat ai spus ca ti-e asa de rusine de viata ta incat nici cu Dumnezeu nu poti vorbi despre ea si trebuie sa scrii, chit ca ai asa o parere proasta despre scrisul tau. Ei bine, acum pricep si eu ce-ai vrut sa spui. Si, indiferent daca Dumnezeu citeste sau nu scrisori, sunt sigura ca tu vei continua sa scrii.

Nettie, fugita de cosmarul din casa parinteasca, pleca ca misionara in Africa, printr-o coincidenta, impreuna cu cei doi copii pierduti ai lui Celie si parintii adoptivi ai acestora. Tribul in care traieste cativa ani, olinka, trib fictiv, creat de autoare comaseaza ca si traditii si cultura, o zona larga din Africa.

Nettie vorbeste de cultura africana,  despre statutul de stapan al barbatului si cel de proprietate al femeii, de poligamie, despre scarificare, despre ritualul initierii feminine, despre modul lor aproape primitiv de viata, despre colonizarea albilor, jefuirea negrilor si retragerea acestora din calea noilor stapanitori.

Surorile se reintalnesc dupa treizeci de ani, iar sfarsitul cartii te gaseste cu un zambet multumit pe fata.

Toata cartea este compusa din scrisori si asta-i ofera un stil intim si personal. Am apreciat traducerea, foarte buna, care a reusit sa gaseasca o cale de mijloc intre tragic, amuzant si argotic. N-am plans la cartea asta, n-am putut, am fost oripilata, dezgustata si furioasa. Nu te intristeaza, te infurie, iti strange pumnii si te indeamna sa musti. Te simti neputincioasa si discriminata, ca femeie. Povestea este ciudata si atipica, te lasa cu gura cascata, la propriu, cu increngatura de relatii amoroase complicate, de la incest, abuz pana la homosexualitate. Este un roman feminist, sexist, ce trateaza situatia negrilor din acea vreme. Este o carte cult, o carte ce a fost interzisa, dar apoi distinsa cu Premiul Pulitzer si National Book Award si ecranizata in regia lui Steven Spielberg.

Reclame

4 gânduri despre „#recenzie Culoarea purpurie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s