#recenzie Gradina uitata

de Kate Morton

Cartea, pe tiparul deja cunoscut de la Morton, este construita aidoma gradinii labirint din poveste. Autoarea iti rezerva cel mai bun loc din sala, situat undeva deasupra acestui peisaj misterios, loc ce-ti ofera posibilitatea sa urmaresti traseele personajelor, aventura fiecaruia in parte pe aleile strabatute prin labirint, in cadre temporale diferite, in goana lor dupa descifrarea misterului. Singurul inconvenient este ca nu poti vedea mai departe de punctul in care se situeaza personajele. Iar pentru a dezlega taina, labirintul trebuie parcurs in totalitate, deoarece doar la capatul lui este cheia. Rasturnarile de situatie, atat de specifice stilului autoarei, par doar rataciri ale drumului corect in hatisul intortocheat al gradinii.
Oferindu-ti doar picaturi si franturi de adevar, Morton te obliga, pe principiul matrioscei, sa dezasamblezi enigma, la fiecare ridicare de capac, avand surpriza sa descoperi alta papusa, ca o taina in alta taina, toate tesute in elaborata panza de paianjen a increngaturii relatiilor familiale.

Este povestea presupusei morti a unei fetite de patru ani, de febra tifoida, pe mosia Blackhurst din Anglia si aparitia surprinzatoare a altei fetite, de aceeasi varsta si in acelasi an, in celalalt capat al lumii, intr-un port de pe malurile Australiei, ducand intr-un mic geamantan toate amintirile scurtei ei vieti anterioare.
Evenimentele se grupeaza in jurul a trei eroine principale, toate victime ale unor accidente nefericite.

Actiunea se desfasoara pe trei planuri temporale.

Intre 1900-1913 o descoperim pe Eliza, alias Autoarea, o orfana plina de imaginatie, ce-o ajuta sa evadeze din realitatea dura si nefericita, pe taramul de basm al propriilor povesti tesute cu farmec. Rodul unei iubiri imposibile, blamata de barierele sociale, Eliza ramane doar jumatate de om, cu sufletul intunecat si rece, in momentul in care moartea cere ca tribut viata fratelui geaman, Sammy. Viata ei este o continua cautare a jumatatii pereche care sa-i umple golul din inima, iar deciziile gresite sunt urmarea fricii de singuratate. In final, isi gaseste implinirea sufleteasca dar timpul nu-i mai permite sa se bucure de ea.
Povestile Elizei, inserate in paginile cartii sunt fragmente, artistic transpuse si remodelate, suflate cu praf magic de basm, ale propriei vieti nefericite.

In urmatorul cadru, in 1975, personajul central al cartii este Nell, fetita adoptata de o familie de australieni, gasita abandonata pe cheile portului din Maryborough. Copilul creste fericit intr-o familie numeroasa, inconjurata de dragoste, pana la 21 de ani, cand tatal adoptiv gaseste de cuviinta sa-i dezvaluie taina vietii. Inexistenta legaturii de sange o indeparteaza de familia adoptiva, nereusind sa-si mai gaseasca locul in sanul acesteia. Se transforma intr-o singuratica excentrica si, chiar daca devine sotie si mama, nu reuseste sa construiasca o legatura prea trainica cu noua familie. Secretul care-i invaluie trecutul se interpune ca o bariera in calea apropierii de alti semeni.
La 60 de ani, decide ca e timpul sa dezgroape trecutul si pleaca pe urmele propriilor radacini in Anglia, unde urmand firul indiciilor gasite in geamantanul copilariei, cumpara o casuta la malul marii, Cliff Cottage, aflata langa mosia Blackhurst. Desi planuia sa se mute definitiv acolo, viata ii strica planurile, in momentul in care ii arunca la usa o nepoata abandonata de mama, pe care se vede obligata s-o creasca, Cassandra. Nell nu reuseste sa dezlege tot misterul copilariei sale, dar ii lasa mostenire nepoatei, casuta, cu neclintita incredere ca aceasta va reusi acolo unde ea a dat gres.

Ultima perioada ne duce in anul 2005, cand in scena apare Cassandra, nepoata lui Nell, o alta victima a destinului nemilos. Pierderea sotului si a fiului, intr-un accident rutier, o apropie de bunica, legatura fiind deja formata in timpul copilariei petrecute langa aceasta. In timpul trait alaturi de bunica, isi insusise trasaturi din caracterul batranei, ca inclinatia catre singuratate si izolare, pornirile aproape antisociale, dar si dragostea pentru antichitati.
Senzatia traita dupa accident ca legaturile cu trecutul au fost iremediabil pierdute, senzatie incercata si de bunica, la 21 de ani, le sudeaza legatura si le ajuta sa-si continue vietile, pe care nu le mai doreau, gasind sprijin una in cealalta.

Memoria e o curtezana cruda, cu care trebuie sa invatam sa dantuim cu totii.

Mostenirea neasteptata primita de la bunica, ca si taina care-o invaluia, ii intrerupe cosmarul cotidian si lupta dusa cu propria vina. Ea reprezinta calea spre o aventura incitanta, ii ofera sansa unui nou inceput si mugurii unei frumoase povesti de dragoste.

Semnatura inconfundabila a stilului lui Morton da povestii un parfum misterios din alte timpuri. Taina, ce se cere dezvaluita, este adanc ingropata de sentimente puternice legate de  inadaptare, vulnerabilitate, singuratate si vina. Coperta este iarasi minunata, plina de romantismul si culoarea unor vremuri apuse.

Reclame

2 gânduri despre „#recenzie Gradina uitata

  1. Pare interesanta! Mulțumesc de recomandare!😊 Chiar luna aceasta urimează sa o citesc și eu, dar mi-e oarecum frica de ea :)) Ar fi prima carte scrisă de Kate Morton pe care eu o citesc și parcă n-as vrea sa fie și ultima =))
    Felicitări pentru recenzia minunată, chiar m-ai făcut curioasa în privința ei.❤

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s