#recenzie Strigatul pasarii Kiwi (Trilogia In tara norului alb #3)

De Sarah Lark

Am citit pe nerasuflate primele doua volume ale trilogiei, v-am povestit cat de tare m-a incantat si fascinat In tara norului alb   si  Cantecul maorilor dar ultima parte Strigatul pasarii Kiwi a fost cea mai dureroasa si trista dintre ele.

Numai prin venele Gloriei şi ale Kurei-maro-tini curgea sângele familiei Warden, fondatoarea de drept a fermei. Mama Kurei, Marama, provenea din tribul maori local, astfel că Gloria era recunoscută şi de băştinaşi. Acest aspect era foarte important, pentru că între Tonga, şeful Ngai Tahu, şi familia Warden existase întotdeauna o rivalitate acerbă. Tonga spera ca, printr-o căsătorie între Gloria şi un maori din seminţia sa, să obţină supremaţia pentru pământuri.

Romanul debuteaza cu plecarea Gloriei, fiica Kurei, in varsta de 12 ani acum, la internat in Anglia. Este insotita de guvernanta Sarah,  ce spera, dupa o indelunga corespondenta, sa se casatoreasca cu un preot englez si de Lilian, verisoara Gloriei, fiica Elianei si a lui Tim. Plecarea fetei se face la dorinta expresa a mamei,  in ciuda absentei totale a acesteia, pana in acest punct, in educatia fiicei, pentru a-i dezvolta talentele artistice, inexistente de altfel.

Despartirea de ferma este privita cu groaza atat de bunica Gwyn cat si de Gloria si restul familiei de la Kiward Station. Gloria a crescut libera pe pamanturile fermei, in compania lui Jack si a pastorilor angajati, interesata doar de cresterea oilor, cailor si a cainilor ei ciobanesti. Pentru ea, fire introvertita, prezentata mai repede ca o antieroina, viata la internat este un cosmar, asteptarile profesoarelor de a mosteni talentul mamei ii naruie increderea in ea si ii fac integrarea imposibila. Gloria n-a mostenit nici frumusetea, nici talentul mamei, este miniona si bondoaca, uniforma sta ridicol pe corpul ei solid, nu este dotata cu o inteligenta sclipitoare si n-are nici vreun talent nativ deosebit. Comparativ cu restul personajelor importante din trilogie, este prezentata mai mult ca un personaj negativ. Firi diametral opuse, cele doua verisoare traiesc diferit schimbarea intervenita in viata lor: in timp ce prima este o inadaptata, ce beneficiaza doar de dispretul si batjocora colegelor, exuberanta Lilian devine populara, este iubita, adorata, admirata si invidiata. Desi Lilian incearca sa o atraga in cercul ei de prietene, misiunea este un esec, firea Gloriei, neregasindu-si locul printre ele. Singurele momente frumoase sunt intalnirile, in afara internatului,  cu fosta guvernanta Sarah, cand, nefiind ingamfata, fata se integreaza si este acceptata, de membrii simpli ai comunitatii, ceea ce nu se putea spune de Sarah. Iubitoare de botanica, adepta a teoriei lui Darwin, fosta guvernanta este o feminista, mai mult interesata de stiinta decat de religie, ceea ce nu o avantaja in viitoarea ei casatorie cu reverendul Christopher. Din pacate casatoria nu se materializeaza, caci firea de Don Juan a reverendului este descoperita de Sarah, care deja intelegea ca interesele si convingerile lor comune sunt aproape nule, ca si vocatia ei ca sotie de paroh. In urma deciziei acesteia de a se intoarce in Noua Zeelanda dar, si a conducerii internatului de a cenzura scrisorile, in special pe cele de la Jack, Gloria se simte singura si abandonata. Inceputul Primului Razboi o gaseste in Anglia, in ciuda faptului ca, Lilian fusese luata acasa, prin grija parintilor si mijlocirea unchiului George.

Acasa la Kiward Station, Jack se indragosteste si casatoreste cu Charlotte, o iubitoare de natura si o activista pentru drepturile femeilor. Luna de miere si-o petrec la Greysmouth, oraselul in care traieste Elaine si familia ei, unde il cunosc pe Calleb Biller, un pasionat cercetator al muzicii maore. Pasionata de cultura maora, tanara sufrageta, reuseste sa-i farmece pe toti cu degajarea ei naturala, se integreaza perfect in viata fermei, iar, dupa cinci ani de casnicie, singurul regret e lipsa copiilor.

Scriitoarea a adancit un pic mai mult ca de obicei informatiile legate de cultura, viata, legendele si miturile, calatoriile maorilor in locurile sfinte, legatura acestora cu pamantul, datorita pasiunii Charllotei, care voia sa publice o culegere documentata, pentru care a facut numeroase cercetari chiar in mijlocul triburilor.  Dar dupa cinci ani de fericire, firava Charlotte, diagnosticata cu tumora la creier inoperabila, alege sinuciderea, gest ce-l arunca pe Jack pe culmile disperarii. Se inroleaza si pleca sa lupte in Marele Razboi, doar sa-l puna la incercare pe Dumnezeu.

Pentru a evita razboiul, parintii Gloriei pleaca intr-un turneu de spectacole in America, tarand-o pe fata dupa ei, in ciuda impotrivirii acesteia. Nu-si dorea decat sa se intoarca acasa, la ferma ei izolata, printre oamenii dragi, care n-o intimidau si n-o faceau sa se simta in plus. Dar mama, o straina pentru ea, mai dura decat ceilalti, o considera proasta, urata si nefolositoare. Fuga Gloriei din America catre casa a fost partea care mi-a lasat un gust amar,  m-a dezgustat in asa masura incat am vrut sa renunt a termina cartea. E partea cea mai degradanta, umilitoare si trista a vietii ei. Daca ar fi plecat, fara sa fie constienta ce va fi obligata sa faca pe durata calatoriei, as fi considerat ca e mana destinului dar, in situatia data, ea l-a provocat. Ajunsa acasa este distrusa psihic, isi pierde consideratia si stima de sine si traieste in teroare la gandul contactului cu cei ce lucrau la ferma. Incearca sa-si gaseasca vindecarea si pacea printre membrii tribului, plecand cu ei in calatorii, incercand sa descopere frumusetea vietii in salbaticie, ajutata de bunica, Marama.

Gloria o însoţea pe Rongo în cautarea plantelor medicinale şi asculta povestile Maramei, despre Harakeke, zeul inului, un nepot al lui Papa si al lui Rangi. Femeile povesteau despre zeii lacului şi ai muntilor, descriau calatoriile lui Kupe, primul descoperitor al Aotearoei, si luptele sale cu pesti gigantici si monstri ai uscatului. Uneori se intalneau cu alte triburi si organizau un complicat pohiri – o ceremonie de intampinare, care era stabilita in detaliu – dupa care celebrau o sarbatoare. Atunci Gloria dansa alaturi de ceilalti si sufla din koauau haka-urile de razboi ale fetelor.

Dar cand realizeaza ca seful tribului nu urmareste decat mostenirea fermei, se izoleaza din nou la ferma, unde Jack, ranit, se intoarce din razboi, bolnav atat psihic cat si fizic. Va reusi viata linistita la Kiward Station sa ii vindece? Vor reusi ei sa-si regaseasca spiritul liber si pofta de viata?

Mi-a placut volumul crescut de informatii despre cultura, traditiile, stilul de viata al maorilor, autoarea introducand cateva personaje ce se ocupau exclusiv de acest domeniu. Charlotte, Ben si Calleb Biller, care este interesat de moteateas, cantece de jale, de leagan, povesti de razbunare, de dragoste, dispute tribale, prin cercetarile lor, etaleaza minunata viata salbatica a maorilor. De asemenea, incercarea de apropierea a Gloriei de propriul sau trib maor in cautarea vindecarii sufletesti, abunda de motive, povesti, descrieri ale lucrului artizanal al acestora, dar, vorbeste si despre nemultumirile lor legate de acceptarea suveranitatii engleze care le furasera pamanturile si le ingradea libertatea de miscare si de stapanire in propria tara. Singura mea dezamagire e ca autoarea s-a axat exclusiv pe partea pasnica a maorilor.

Cartea este o poveste sfasietoare despre iubiri de o viata, despre finaluri de drum, pierdere, durere, singuratate, gesturi disperate, degradare, decadere si vindecare.

Reclame

2 gânduri despre “#recenzie Strigatul pasarii Kiwi (Trilogia In tara norului alb #3)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s