#recenzie Pazitoarea tainei

de Kate Morton

Pazitoarea tainei este o lectie de viata ce te indeamna sa nu-ti pierzi nicicand speranta, sa nu renunti la visuri si sa accepti a doua sansa fara regrete si cu inima deschisa.
E prima carte de la Kate Morton citita si, desi la inceput am simtit oleaca de frivolitate si chiar am vrut sa renunt la a o termina, cumva a reusit sa-mi starneasca curiozitatea, sa ma faca sa-mi imaginez vreo 3-4 scenarii (toate gresite, cum s-a dovedit pana la urma, ca, deh, detectivu’ lu’ peste ce mai sunt) si sa ma surprinda cu un final magistral.
Primul lucru care te atrage la cartile ei este coperta. Toate arata ca niste desene in ulei, te duc cu gandul la tablourile lui Grigorescu, la o zi senina de vara pe o pajiste verde la marginea padurii, cu ciripit de pasari, cu mireasma imbatatoare de flori si susur cristalin de apa. Asta e primul imbold. Coperta. Si apoi, un pic de mister, un pic de suspans, de aventura, de dragoste, de razboi, toate combinate, incurcate si incalcite te fac sa te simti ca un caine hamesit, care primeste cate-o bucatica de mancare, una azi, una un pic mai de demult, una in timpuri si mai indepartate, cand tu nici nu existai dar vezi, totusi, povestea prin ochii unui parinte, bunic sau cunostinta si, inapoi in prezent, dar tot o bucatica ca neh, mult mai e pana departe si nici D-zeu n-a facut lumea intr-o zi.
Cartea incepe cu imaginea idilica a vietii unei familii de la tara, curmata brusc de o crima. Povestea se deruleaza pe mai multe planuri intre trecut si prezent, intre curiozitatea lui Laurel de a dezlega misterul care i-a marcat adolescenta si tacerea stoica a mamei sale care si-a protejat taina o viata intreaga. Personajele sunt infatisate in diverse ipostaze, atat in tinerete cat si la maturitate, schimbarile de caracter fiind evidente. Povestea prinde viata in graba lui Laurel de a afla adevarul despre propria mama. Crima la care este martora, adolescenta fiind, ii ramane adanc intiparita in memorie. Viata se scurge si iat-o pe Laurel, trecuta de 60 de ani, ajunsa o cunoscuta actrita, reintoarsa acasa in urma sfarsitului iminent al mamei. Odata ce ia contact cu locurile copilariei, amintirile se intorc, iar taina nedezlegata ii acapareaza iar gandurile. Munca ei de detectiv se declanseaza, iar secretele incep, unul cate unul, sa se limpezeasca.

Şi-atunci Laurel s-a gândit că toate lipsurile din propria ei viaţă, toate pierderile şi tristeţile, toate coşmarurile din întuneric, toate melancoliile inexplicabile luau forma tainică a aceleiaşi întrebări fără răspuns, care persistase de când era o adolescentă de şaisprezece ani: taina neîmpărtăşită a mamei ei.

— Cine eşti tu, Dorothy? a întrebat ea încetişor. Cine ai fost înainte de a deveni mama noastră?

Dupa o astfel de poveste incurcata te intrebi cat de bine ii cunosti pe cei langa care ai trait o viata, cat de diferit poate fi un om vazut atunci si acum, cate lucruri este capabil sa faca si sa ierte impins de iubire.

Reclame

4 gânduri despre „#recenzie Pazitoarea tainei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s