#recenzie Extrem de tare si incredibil de aproape

Extrem de tare si incredibil de aproape

De Jonathan Safran Foer

Azi povestim despre un copil asa cum imi place mie. Nu cum imi place mie sa povestesc, ci un copil pe sufletul meu. Curios, cu o minte ca un brici, poate un pic autist, sigur precoce, dotat cu umor negru original, un pic tulburat, un inventator amator, francofil, pacifist, vegan dar neputand renunta la inghetata, autoproclamat masochist, cu o cultura generala mai mult decat densa pentru varsta lui, interesat de orice, care scrie oamenilor celebri scrisori pentru a impartasi idei, un copil special, vazut de ceilalti un pic ciudat. Nu vorbim de un copil perfect dar calitatile sunt peste medie si defectele, motivate de altfel, se pot corecta. Sa trecem la partile care m-au intristat: gen ipohondria, atacurile de panica, fobiile, frica de accidente, de pericol si de microbi, automutilarea, toate generate in mare parte de stres, autoinvinovatire  si durere, pe care m-am rugat sa le depaseasca pe tot parcursul lecturii. Stiu ca e constient de problemele cu care se confrunta si stiu ca e in stare sa vorbeasca despre ele ca sa le rezolve.

 În noaptea aceea, în pat, am inventat un tub special care să treacă pe sub toate pernele din New York şi să se conecteze la rezervor. Când plâng oamenii până adorm, lacrimile s-ar strânge toate în acelaşi loc şi dimineaţa omul de la meteo ar putea spune dacă nivelul apei din Rezervorul Lacrimilor a cresc sau a scăzut şi atunci ai şti dacă New Yorkul e trist sau nu. Şi când chiar s-ar întâmpla ceva îngrozitor – cum ar fi o bombă nucleară sau măcar un atac cu arme biologice –, s-ar declanşa o sirenă care le-ar spune tuturor să meargă în Central Park şi să pună saci cu nisip în jurul rezervorului.

Oskar Schell, un baietel de 9 ani, isi pierde tatal in evenimentele tragice de la WTC. Relația dintre cei doi era unică, plina de iubire si provocari. Cand soarele care-i guverna universul dispare, lumea lui se intuneca, copilul plin de viata se transforma intr-unul trist.  De fapt, tatal era intregul lui univers. Dezechilibrul ii ascute percetia asupra vietii, il ajuta sa se dezvolte, ii starneste curiozitatea si ii intareste ambitia. Stilul lui de detectiv este fascinant. Un copil  gaseste atatea moduri de a trata o problema, stie ca solutia e undeva acolo si ca tot ce trebuie sa faca e  doar sa gaseasca calea corecta prin labirint. Si exact asa face. E genul : daca ma dai afara pe usa, intru inapoi pe geam.

In cursul anului care a trecut de la moartea tatalui, legatura, deja stransa, cu bunica se sudeaza din ce in ce mai tare. Ea ii ofera timp, pe care mama nu si-l permite,  e deschisa la comunicare de care mama cam fuge. Viata cu un astfel de copil nu e usoara, e ca mersul pe sarma. Ai, probabil,  tot timpul  impresia ca iti pregateste un test pe care il poti pica. Curiozitatea si inventivitatea sunt foarte obositoare pentru mama lui, o femeie care il iubeste, dar care a trecut si ea prin propria drama cand si-a pierdut sotul si care se zbate sa mearga mai departe, chiar daca pustiul nu  vede cu ochi buni aparitia unui inlocuitor al barbatului din casa. Legatura puternica pe care a avut-o cu acesta nu-i da inca voie sa accepte ceea ce el crede ca e un substitut. Tatal lui e unic, reprezinta modelul si mentorul sau, e inegalabil si de neinlocuit. E clar ca ii trebuie  timp. Timpul vindeca si rezolva tot. Durerea lui este accentuata si de cateva secrete pe care le ascunde si pe care alege sa le poarte singur.

La un an dupa tragedie, Oskar gaseste o cheie ciudata si un plic cu numele Black. Acesta descoperire declanseaza aventura unica pe care o va traversa pentru a afla ceea ce pare un mesaj de la tata. Nu-si imagineaza ca acea cheie ii va readuce tatal dar spera ca va descoperi un secret despre viata acestuia care sa alunge tristetea si sa dea un sens vietii. Lumea e un haos ce trebuie organizat.

In timpul aventurii, in urma contactului cu tot mai multi oameni,  baiatul singuratic care nu se simtea foarte confortabil in preajma oamenilor incepe sa iasa din cochilie. Dialogurile pe care le poarta cu persoanele intalnite sunt pline de amuzament si informatii, incredibil de spumoase. Este foarte deschis si sincer cu strainii, in ciuda faptului ca acasa pastra secreta misiunea lui. Desi contactul cu exteriorul il sperie si tot timpul este in alerta la orice posibil pericol, isi impune sa fie independent si curajos, asa cum si-ar fi dorit tatal lui sa fie, si continua sa caute deoarece nu vrea sa se poata invinovati ca n-a incercat tot. Isi dorea sa faca tot ce-i statea in putere pentru a descifra provocarea cheii. Si cu toate ca il speria tot ceea ce i-ar fi putut declansa amintirile acelei „cele mai rele zile” nu renunta la investigatie.

Paralel cu povestea lui Oskar se deruleaza si cea a bunicilor, blocati intr-o casnicie nefericita, incheiata in urma pierderii unor persoane dragi si pe fondul singuratatii.

Citind cartea te loveste un amalgam de sentimente: tristete, compasiune, simpatie, furie, durere, teama. Tot timpul lecturii mi-am dorit pentru micul geniu un final fericit, gandindu-ma doar ce potential fantastic ar avea daca  toata acea durere nu i-ar sfasia  inima si nu i-ar taia aripile. Dar cine a zis ca viata-i dreapta?

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s