#recenzie Dezastrul de la Cernobil

Dezastrul de la Cernobil

sau

„La atom cu lopata „

de Svetlana Alexievich

Pe scurt, cronica dezastrului, sau „a apocalipsei de ieri”, cum a mai fost numita, ar suna cam asa:  In data de 26 aprilie 1986, in urma unei explozii la reactorul 4 de la centrala nucleara de la Cernobil din Ucraina, explozie generata de erori umane grave, a avut loc o scurgere radioactiva de 10 ori mai mare decat bomba de la Hiroshima. Este unul dintre cele mai grave dezastre de acest fel din lume. Explozia a fost insotita de emisii de gaz şi praf radioactiv. Tragedia imediata – mortii si ranitii din zonele invecinate – nu a reprezentat decat inceputul unui cosmar care a continuat ani de zile. Despre celelalte ramasite, cele duse de vant in intreaga Europa,(70% in Bielorusia) nu se poate vorbi in termeni de mare precizie stiintifica, din cauza secretomaniei autoritatilor in ceea ce priveste accidentul, iar urmarile sunt aproape imposibil de calculat. Conform unor statistici, numarul total al deceselor provocate de accident este de cca 60.000, iar al persoanelor afectate se ridica la cca 5 milioane.

Aproape 350.000 de oameni, care locuiau pe o raza de 30 km in jurul locului incidentului,  au fost fortati sa se evacueze din propriile casele.  Orasul, care a suferit cea mai grea lovitura, a fost Pripyat, situat la 1.5 km de centrala si locuit in mare majoritate de  muncitorii de la fabrica si familiile acestora. A  fost abandonat rapid şi a ramas gol pana astazi. In ciuda interdictiei oficiale ca aceste zone sa mai fie locuite, cel putin 800 de persoane, in special batrani, s­-au intors in satele abandonate. Cum explici unor oameni in varsta, care au cateva clase elementare, pericolul la care se expun? Cum ii faci sa inteleaga cu ce se confrunta?

g1

— Ce înseamnă radiaţii?

— Mamă, e un fel de moarte. Convingeţi-l pe tata să plecaţi. O să staţi la noi.

— Păi nici nu am pus grădina… Dacă am fi toţi deştepţi, cine ar fi rămas prost?

Totul e altfel. Radiaţia e vinovată sau cine? Dar cum arată ea? Poate au arătat-o undeva în vreun film? Aţi văzut-o? E albă sau cum e? Ce culoare are? Unii spun că nu are culoare, nici miros, iar alţii, că e neagră. Ca pământul! Iar dacă nu are culoare, atunci e ca Dumnezeu. Dumnezeu e peste tot, dar nimeni nu-l vede. Ne sperie!

Cernobal si Pripyat, raman evacuate şi probabil nu vor mai fi locuite vreodata, deoarece nivelul de radiatii va ajunge la cote normale in jurul anului 2525.

Pompieri care s-au ocupat de incediu, veniti in graba din orasul Pripyat, fara echipament special, sunt grav iradiati, evacuati imediat, iar cei mai multi dintre ei vor muri in conditii atroce.

La spital, ultimele două zile. Îi ridicam mâna, iar osul se mişca, se legăna osul, ţesuturile de pe trup se dezlipiseră de el. Bucăţele de plămâni, bucăţele de ficat îi ieşeau pe gură. Se îneca cu propriile măruntaie. Îmi înfăşuram mâna cu un bandaj şi i-o băgam în gură şi numai eu ştiu ce scoteam de acolo. Asta nu se poate povesti! Asta nu se poate descrie! Și să mai şi suporţi. Toate astea sunt aşa de dragi… aşa de… Era imposibil să-i pui vreun fel de încălţăminte. A fost pus în sicriu desculţ.

In lunile care au urmat, circa 800.000 de muncitori, numiti lichidatori, au fost adusi din Ucraina, Bielorusia, Letonia, Lituania si Rusia, spre a curata terenul din preajma centralei. Protectia lor impotriva radiatiilor a fost precara, iar decontaminarea  iluzorie. Se pare ca din armata de lichidatori adusi numai din Rusia, „au murit 25.000, iar 70.000 au ramas handicapati“. Pana in anul 2005, intre 112.000 si 125.000 de persoane din cele 800.000 care au participat la operatiunile de decontaminare si sigilare a reactorului nuclear de la Cernobil, si-­au pierdut viata. In ziua de azi, circa sapte milioane de persoane primesc indemnizatii de „victime ale Cernobilului“. S-au diagnosticat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian  la copiii  in 2002, in mod normal afectiune rara  (un caz la 2 milioane de persoane pe an).

Ne‑am întors acasă. Am dat jos tot de pe mine, hainele încare fusesem îmbrăcat, şi le‑am aruncat la gunoi. Iar boneta am dat‑o băiatului meu cel mic. Tare m‑a mai rugat. A purtat‑o, n‑a dat‑o deloc jos. Peste doi ani i s‑a pus diagnosticul: tumoare cerebrală……Noi ne temem de toate. Ne temem pentru copii. Pentru nepoţii care încă nu sunt. Ei nu sunt, dar nouă deja ne e frică.

Personal, nu pot numi acest eveniment accident, pentru mine e genocid si o sa va explic si de ce. Se pare ca, in 1950, numarul de persoane iradiate in Kazakhstan, in urma unei detonari, a fost de patru ori mai mare fata de numarul celor de la Cernobil. Peste 600 de persoane au ajuns la spital şi în jur de 100.000 de oameni au fost afectati de explozie. Chiar si in prezent copiii se nasc cu mutatii fizice din cauza radiatiilor. Contaminarea a fost constatata de experti dar nu a fost data publicitatii, a ramas un secret si relatata abia in prezent. Satele si orasele din estul Kazakhstanului erau afectate de radiatii, produse de testarea armelor nucleare sovietice. O clinica speciala aflată sub controlul Moscovei a monitorizat nivelul radiatiilor din zonă. In decursul anilor au fost inregistrate peste 100.000 de cazuri de persoane si copii expusi radiatiilor. Dupa caderea Uniunii Sovietice, majoritatea rapoartelor de la clinica au fost transportate la Moscova şi distruse. Se pare ca, unul dintre rapoarte sugera ca 638 de persoane au fost spitalizate din cauza intoxicatiei cu radiati, numarul fiind de patru ori mai mare decat cele 134 de persoane spitalizate dupa accidentul de la Cernobil. Este neclar care este  numarul mortilor. Acesti oameni au fost folositi intentionat pentru experimente. Dupa ce afli astfel de informatii, nu mai poti numi aceste evenimente, accidente. Sunt actiuni umane constiente, este indiferenta, lipsa de interes, populatia acelor zone era, pur si simplu, cantitate neglijabila si victima sigura, nu mai deschid discutia de mediu, de flora, fauna, etc. In alta ordine de idei, daca in ’86, decontaminarea s-a facut in halul in care s-a facut, va puteti imagina cum s-a facut in anii ’50? Eu prefer sa nu ma gandesc.

În mâini aveam lopata. Iar alături era reactorul.

Nu trebuie sa existe risc de accident la nivelul asta. E inadmisibil si de neimaginat. Nu te joci cu astfel de experimente. Cand nu esti responsabil si precaut, fac boom si, iaca, genocidul „accidental”.

În acest sens Cernobîl a mers mai departe de Auschwitz şi Kolîma. Mai departe de Holocaust. El oferă finalul. Nu mai ai pe ce să te sprijini.

740x479-cernobilin-ardindan-31-yil-gecti-ama-izleri-hala-taze-gezmek-ister-misiniz-1491468412719

Revenind la carte, e a doua carte scrisa de Svetlana Alexievich  pe care o citesc. Si chiar daca n-am mai plans ca la prima, tot m-a cutremurat. Are un stil fantastic, stil de memorial al durerii, de roman colectiv, roman al dovezilor, e suferinta pe fiecare rand, e atat de atenta la detalii, atat de sensibila si profunda ca parca simti ca te curenteza, simti cum ti se infioara inima. Stie exact ce cuvant sa scrie ca sa-ti atinga cel mai sensibil nerv. Nu se limiteaza la o singura poveste, la un singur personaj, e prea putin, e irelevant, sapa ca un arheolog, ca o cartita, merge pe firul vorbei, intra pana in fundul celui mai introvertit suflet si-l intoarce pe dos.

Dar, sincer, cred ca nu e normala. Cum, frate, sa te intorci sa dezgropi mortii dupa ce i-ai vazut murind si incercand sa te traga si pe tine dupa ei? De unde atata putere? Ce suflet de elefant ai? Lucrezi 20 de ani la o carte despre o catastrofa pe care ai trait-o. Te intalnesti cu sute de oameni si asculti trauma fiecaruia in parte, la fiecare poveste iti reamintesti,  probabil, propria teama traita, over and over again..cum rezisti la atata durere? Ma intreb daca femeia asta doarme noaptea. Daca spune ca doarme, minte!
Am in TBR si Ultimii martori pe care recenziile au catalogat-o ca fiind cea mai sfasietoare dintre toate scrierile ei . Pai, va spun sincer, ca daca mi-a umflat fata de plans si mi-a ucis si somnul ala si asa firav de cateva ore pe noapte cu astalalte doua, care cica-s pe trepte inferioare de intensitate emotionala, inainte sa ma apuc de asta, ar trebui sa-mi fac o rezervare la sanatoriu la Predeal, sa ma internez vreo luna imediat ce-o termin, sa nu dau in altele mai rele. Cu alte cuvinte,  mi-e frica sa ma apuc de ea! Vi s-a intamplat vreodata sa va sperie o carte? La mine-i premiera. Dar nu ma las!

Ce e Cernobilul acum? E un tinut al proscrisilor, al celor care vin sa se ascunda sau sa uite, ai celor respinsi de societate, al salbaticiunilor si al pustnicilor. Este o destinatie-cult pentru turismul extrem, 2.600 km patrati de teritoriu otravit de radiatii, un taram fantoma rupt parca din alta dimensiune. Se pare ca, in lipsa oamenilor, acest teritoriu postapocaliptic se transforma intr-o rezervatie naturala, imprejmuita de gard de sarma ghimpata. Este imaginea ce incearca a fi promovata, de sanctuar, dar de fapt este un cimitir otravit unde mutatia este cuvantul de ordine, unde orice forma de viata este in mare primejdie.  Otrava este inca acolo si va ramane multe generatii de acum incolo. Este un muzeu în aer liber, pe locul de joaca cu energia nucleara al unei mari puteri , bolnava de iresponsabilitate si orbita de suprematia mondiala.

Undeva, departe, e Gorbaciov. Şi încă vreo câţiva oameni. Doi, trei oameni ne decideau soarta. Decideau pentru toţi. Soarta a milioane de oameni. Şi numai câţiva oameni ne puteau omorî. Nu maniaci şi nici criminali cu un plan terorist în cap, ci nişte operatori
obişnuiţi, de serviciu, la centrala atomică. Probabil nişte băieţi buni. ..Mi‑am dat seama că Cernobîl e mai mult decât Kolîma şi Auschwitzul. Şi decât Holocaustul. Nu ştiu dacă mă exprim clar. Un om cu un topor şi cu un arc sau un om cu un aruncător de grenade şi camere de gazare nu‑i poate omorî pe toţi oamenii. Dar un om cu un atom… Tot pământul e în pericol.

Bielorusia este un popor de 10 milioane de oameni din care 2 milioane traiesc pe pamant contaminat. In 1993, statisticile arata ca s-au facut peste doua sute de mii de avorturi. Motivul principal – Cernobil.

Cernobilul este trecutul si viitorul lor, traiesc cu el, il au in sange si in gene, e mostenirea pe care-o lasa copiilor, nepotilor si generatiilor de dupa acestia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

7 gânduri despre „#recenzie Dezastrul de la Cernobil

    1. Eu mai am cateva pagini si termin si Ultimii martori. Iti omoara somnul cartile astea. Nu pot sa ma gandesc decat ca sunt tari in care este razboi si in prezent. Imi trec prin fata ochilor reportajele in care apar copilasii din Siria printre ruine, bandajati. In ce lume traim?

      Apreciază

      1. Exact asta este motivul pentru care nu am putut sa le citesc. Mi se pare că nu am evoluat deloc și ca suntem blocați în perioada aia. Vibrează pământul de moarte și se răscolește interiorul de atâta sânge vărsat.

        Apreciază

      2. Ba am evoluat, Anca. ne-am perfectionat in arme chimice, arme de distrugere in masa, bombe. Suntem din ce in ce mai buni. Dar doar in lucrurile care implica cruzime si rautate. Omul este asa o bestie. Mai bestie decat orice animal de pe fata pamantului.

        Apreciază

  1. Wow!ai terminat-o deja?referitor la întrebarea ta,mie Mi-a fost frica sa încep aceasta carte pentru ca stiam ce ma așteaptă. Ce interesant la cărțile ei,este ca ea pune mult accent pe sufletul oamenilor .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s